Kovesi, cel mai haituit procuror din Romania: „Niciun alt procuror nu are atat de multe actiuni disciplinare impotriva lui”

politica

Fosta sefa a DNA Laura Codruta Kovesi a declarat miercuri, la iesirea de la Consiliul Superior al Magistraturii, ca are actiuni disciplinare impotriva ei cum nu are niciun alt procuror, subliniind ca exista tendinta de a fi judecata public.

Kovesi s-a prezentat miercuri la CSM, unde exista pe rol doua rapoarte intocmite pe numele ei de catre Inspectia Judiciara cu privire la savarsirea unor abateri disciplinare.

La iesire, Laura Codruta Kovesi a anuntat ca discutarea celor doua rapoarte a fost amanata de Sectia pentru procurori in materie disciplinara a CSM.

„Este o activitate in derulare, se administreaza probe, nu o sa imi fac apararea in spatiul public. Am atatea actiuni disciplinare si verificari cum nu are niciun procuror. Vad ca exista tendinta de a fi judecata public, mai ales de catre unii. O sa vedem solutiile care se vor da. Deocamdata, ambele cauze care au fost astazi s-au amanat”, a precizat Kovesi, citata de Agerpres.

Pe de alta parte, Kovesi a spus ca asteapta rezultatul negocierilor dintre Parlamentul European si Consiliu privind functia de sef al Parchetului European.

„Cred ca se negociaza profesionalismul celui care trebuie sa detina aceasta functie. Pana in acest moment, din perspectiva Comisiei tehnice, eu am fost prima dintre candidatii care s-au calificat in aceasta procedura. Astept rezultatul acestor discutii care se fac intre Parlamentul European si Consiliu. Nu stiu ce elemente de negociere sunt avute in vedere. Din punctul meu de vedere, ca profesionist, eu mi-am facut treaba, am iesit prima. Astept rezultatul acestor negocieri”, a precizat Kovesi.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: