La ce sa ne asteptam din partea Chinei. Naumescu: „Este intr-o mare ofensiva la nivel mondial, au fost niste surprize foarte dure pentru regimul de la Kremlin”

analize

Profesorul universitar Valentin Naumescu, expert de politica externa si relatii internationale din Romania, a comentat intr-un interviu pentru aktual24.ro ambitiile pe termen lung ale Chinei si cum se raporteaza anumiti politicieni din Romania la planurile Beijingului.

Profesorul Naumescu preda la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj, dar si la mai multe institutii din strainatate (ultimul curs l-a tinut la Universitatea Regensburg), a fost secretar de stat in Ministerul de Externe, are la activ mai multe carti de specialitate scrise ori coordonate – unele dintre ele, de exceptie – si este presedintele Asociatiei Initiativa pentru Cultura Democratica Europeana (ICDE).

„China va continua sa ramana un rival strategic major al Statelor Unite pe termen lung si sa-si doreasca sa obtina suprematia globala mai intai pe plan economic, apoi si pe plan politic, strategic. Militar, deocamdata, nu sunt semne ca, deocamdata, China ar putea sa reuseasca un asemenea obiectiv.

Sesizam ca, de fapt, China este cea aflata intr-o mare ofensiva la nivel mondial. Washington Post a publicat o analiza a felului in care China a intrat in cel putin 6 state africane pe care le controleaza in momentul de fata din punct de vedere economic. Mai este si raportul de anul trecut al think-tank-ului CEPA, in care Romania era mentionata ca tinta a Beijingului. Erau invocate acolo ‘elite binevoitoare’, in special din PSD, si erau date chiar nume de fosti premieri: Adrian Nastase, Victor Ponta, Viorica Dancila. Dar si fosti ministri de Externe precum Adrian Severin… Luna trecuta, Nastase si Dancila au fost in Beijing. In raport se scrie ca pe chinezi nu-i intereseaza parerea poporului roman, ci a elitei. Atat in Romania, cat si in tarile africane ori asiatice pe care le vizeaza.

Da, sunt mult mai multe semnale, nu doar acestea doua. Si nu neaparat de data foarte recenta. Expansiunea influentei strategice a Chinei este incontestabila, a inceput de cel putin un deceniu. Sunt rezultate masive, foarte spectaculoase pe anumite continente. In Africa, asa cum ati spus, si repet, nu de ieri, de azi, ci de mult…”, a declarat Naumescu.

„In general, China intra acolo unde se retrag alte mari puteri. Din diferite motive. Unul e incapacitatea de a mentine influenta regionala, cum este cazul Rusiei in Asia Centrala, in spatiul fostei Uniuni Sovietice, pentru ca Rusia nu mai dispune de instrumente suficient de atractive, economic in primul rand. Un altul e dezinteresul geopolitic si geostrategic. Asa cum este cazul Occidentului, din pacate, pentru anumite continente sau megaregiuni: Africa, Asia Centrala, America Latina… Chiar si in Orientul Mijlociu vedem o intrare a Chinei extraordinar de evidenta, cu rezultate care aproape ne socheaza.

De exemplu acest acord de reluare a relatiilor diplomatice intre Iran si Arabia Saudita. Trebuie sa recunoastem ca este un succes diplomatic spectaculos al Chinei, care a luat oarecum pe nepregatite Statele Unite si Occidentul care… Iata, trebuie inclus si Orientul Mijlociu aici, care nu era pana acum cativa ani unul din spatiile predilecte de influenta ale Chinei. Deci China incepe sa-si extinda aceasta influenta strategica. Daca pana acum 10-15 ani vorbeam despre o crestere a influentei economice prin relatii economice, chiar prin investitii, iata ca de cativa ani, si mai ales de la inceputul invaziei Rusiei in Ucraina, China a profitat foarte mult pe plan international din punct de vedere politic si strategic. A inceput sa devina un jucator politic global, ceea ce nu era.

China incepe sa-si instrumentalizeze puterea economica, transformand-o treptat in putere politica si strategica si sa intervina in anumite dosare de securitate din care nu facea parte pana acum cativa ani. China a semnat un parteneriat strategic cu Iranul, o alianta strategica pe 25 de ani. Asia Centrala: acest razboi din Ucraina a aratat neputinta Rusiei de a-si mentine spatiul de influenta ex-sovietic. Au fost niste surprize foarte dure pentru regimul de la Kremlin. Lideri importanti din republicile post-sovietice central-asiatice au intors, practic, spatele Rusiei si se orienteaza fie spre Orient, pe relatia China, fie spre Occident, spre Europa, cautand relatii economice cu Uniunea Europeana”, a adaugat Naumescu.

Naumescu a explicat si ce sanse ar avea China sa isi extinda influenta si asupra Romaniei.

„In ceea ce priveste Romania, nu as fi chiar atat de alarmat in acest moment. Sigur, strategia Chinei de a discuta cu elitele este veche. Pentru ca face parte din cultura politica imperiala chineza, din nesocotirea traditionala a vointei democratice a popoarelor. Ei discuta de la conducator la conducator, si asta nu de ieri, de azi, ci de decenii sau de secole. Desi si aici as face o observatie de nuanta: chiar si China, care nu a cunoscut niciodata in istoria ei nicio forma democratica sau liberala de guvernare, incepe sa fie atenta la aspectele de diplomatie publica. Spuneam ca in Romania sigur ca sunt, asa cum se mentioneaza in acel raport, persoane pe care nu le-as numi neaparat parte a elitelor decidente din acest moment, dar, sa zicem, oameni care au avut functii la un moment dat, in general din zona aceasta a frustrarilor politice. Fosti. Fosti premieri, fosti ministri de Externe. Sunt mai multi, nu vreau sa dau eu nume…

Care sigur ca, iesiti fiind din viata democratica si din prim-planul atentiei publice, se reorienteaza catre aceste zone deocamdata marginale in societatea romaneasca. Si incearca sa obtina acolo notorietate, influenta, mizeaza pe o crestere viitoare a Chinei si ca anii viitori sa-i readuca in pozitii decizionale. Ceea ce cred ca este o iluzie. Pentru ca, la nivelul statului roman, parteneriatul strategic cu Statele Unite, care este foarte ferm, nu prea lasa loc de crestere a influentei Chinei in decizii economice si politice de mare sensibilitate. Cateva exemple: cel in domeniul energiei nucleare…

(…) Din acest punct de vedere, politic vorbind, sigur ca atentia mai mare e indreptata catre PSD, asa cum ati sugerat dumneavoastra pe buna dreptate… Dar, deocamdata, cel putin, nu vad ca la nivelul formulei actuale de conducere a statului si a Guvernului Romaniei, cu PSD si PNL, aceasta coalitie, ar fi tentati sa deschida larg portile Chinei pentru cresterea influentei strategice. Pentru ca sunt interese foarte puternice si angajamente greu de schimbat pe termen scurt in relatia cu SUA si cu UE. Inclusiv o initiativa a Chinei in regiunea noastra, initiativa 17+1, incepe deja sa piarda teren, pentru ca sunt state care se retrag din aceasta initiativa”, a subliniat profesorul universitar.

Cititi interviul integral aici.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: