Leapsa traseistilor continua: doi primari PSD din Olt au trecut la PNL si vor candida ca liberali pentru un nou mandat

politica

primari, Olt, PNL, PSD, candidatura, traseisti

Primarii localitatilor Deveselu si Traian, social-democratii Nicolae Dobre si Ilie Cramu, au trecut la PNL si vor candida pentru a obtine un nou mandat, potrivit unui mesaj postat de PNL Olt, in aceasta dimineata, pe Facebook, alaturi de fotografii ale celor doi edili impreuna cu presedintele organizatiei judetene liberale, deputatul Gigel Stirbu.

„Domnii Cramu Ilie si Dobre Nicolae, primarii localitatilor Traian si Deveselu, au ales sa candideze pentru un nou mandat din partea unei formatiuni politice care sa ii respecte si sa ii sustina in demersurile facute pentru dezvoltarea comunitatilor dumnealor. Bine ati venit in echipa Partidului National Liberal, domnilor primari!”, noteaza PNL pe reteaua de socializare.

Primarul comunei Deveselu, Nicolae Dobre, a obtinut mandatul in urma unor alegeri partiale care au avut loc in luna iunie 2021, atunci fiind candidatul PSD. Anterior, a fost viceprimar al comunei. Principalul contracandidat al lui Dobre a fost Marius Iulian Aliman, fiul fostului primar al comunei Deveselu, Ion Aliman, decedat cu cateva zile inaintea scrutinului din 2020.

Marius Iulian Aliman a fost candidatul PNL pentru functia de primar in 2021, obtinand 44,42% din voturi, in timp ce Dobre a castigat cu 50,54% din voturi, iar in acest an va candida de la PSD, anuntul fiind facut de social-democrati saptamana trecuta.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , , , , ,

Comentarii: