Lectia unei femei din Guvernul Ciolos pentru Tariceanu: „Nu am pasaport de MINISTRU, stau la coada si pentru ca invat foarte multe lucruri”

politica

Ministrul pentru Dialog Social, Violeta Alexandru, ii bate obrazul presedintelui Senatului, Calin Popescu Tariceanu, explicandu-i ca din statul la coada se pot „invata” foarte multe lucruri.

„Nu, domnul Tariceanu nu are dreptate cand spune ca preocuparea celor cu functii nu este statul la coada, justificand de ce nu a stat si dansul la aceeasi coada, cu multi alti oameni, pentru ridicarea permisului. Pentru mine nu este deloc asa cum spune.

In tara in care imi cresc copilul, stau la coada, indiferent de functie. Nu am pasaport de ministru, am stat la coada pentru a imi inscrie fetita la scoala, stau cand este nevoie, la coada pentru a rezolva mici incurcaturi administrative si, din aceste experiente, eu una, invat foarte multe lucruri cand sunt alaturi de cei care astepta, civilizati, ca si mine.

Coada si, de fapt, contactul cu oamenii avand probleme zilnice, mi-au fost cea mai buna lectie in sedintele echipei guvernamentale cand s-au luat primele decizii de simplificare in administratie, incercand sa reducem cat mai mult, etapa cu etapa, din lungimea cozii. Si acolo unde nu am putut, inca, asa cum ne-am dorit, cand alta solutie chiar nu era, nu m-am lasat pana nu s-au pus cateva scaune in holul din fata usii pentru oamenii care asteptau sa isi rezolve problemele. Si un bidon cu apa.

Sunt convinsa ca sunt antipatica atunci cand spun ca unora a inceput sa le placa sefia, functia, faptul ca li se deschide usa sa nu cumva sa atinga clanta si, in final, simplul fapt ca se ajunge greu la ei ca si cand ar fi Dumnezei.

Se pierde usor contactul cu realitatea cu cat este mai inalta functia publica dar, in final, tine de noi, de fiecare din noi, sa ne oprim si sa avem puterea sa recunoastem. Daca vrem.

Dupa aproape 10 luni de mandat intr-o importanta demnitate publica, simt ca Romania mea este Romania in care si eu sunt tot cetatean, alaturi de concetatenii mei. Asa imi educ si fetita”, a scris Violeta Alexadru pe Facebook.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: