#LetHerLearn: Proteste ale tinerelor afgane in fata universitatilor. Tot mai multe tari au condamnat decizia talibanilor de a le interzice femeilor accesul la educatie

externe

Tinere afgane au protestat, miercuri, in fata universitatilor, fata de decizia talibanilor de a le interzice accesul in unitatile de invatamant superior, potrivit DW.

Universitatile din toata tara erau in vacanta de iarna cand a fost anuntata interdictia, dar multi studenti erau la universitati pentru a sustine examene sau pentru a studia in biblioteci.

Unele studente au fost lasate sa intre in campusuri pentru a finaliza procedurile administrative. Altele au avut voie sa participe la ceremoniile de absolvire programate pentru miercuri, a declarat pentru Associated Press un purtator de cuvant al Universitatii din Kabul.

Pe langa protestele din fata universitatilor, oamenii au condamnat interdictia si pe retelele sociale. Utilizatorii de Twitter si Facebook au folosit hashtagul #LetHerLearn pentru a protesta.

„Am venit la universitate la 6:30 dimineata”, a scris pe Twitter o studenta pe nume Tamana Aref, aratand fotografii cu strazi goale, care se presupune ca se afla in vecinatatea Universitatii Kardan din Kabul. „Baietilor li s-a permis sa intre, insa (fortele de ordine) si-au indreptat armele spre noi si ne-au spus sa mergem acasa”.

O alta utilizatoare, Hadia Rahmani, a scris pe Facebook: „Stiam ca asta se va intampla intr-o zi, chiar si mersul pe strada va fi interzis pana la noi ordine”.

Retelele de socializare se numara printre ultimele locuri in care afganilor le este inca permis sa-si transmita nemultumirile.

In afara granitelor, decizia talibanilor a fost criticata de lideri si de organizatiile pentru drepturile omului.

Misiunea ONU in Afganistan a indemnat administratia talibana sa revoce decizia „imediat”. De asemenea, a cerut redeschiderea scolilor pentru fete si peste clasa a sasea, o alta restrictie introdusa anterior. Guvernul condus de talibani ar trebui „sa puna capat tuturor masurilor care impiedica femeile si fetele sa participe pe deplin la viata publica de zi cu zi”, a spus ONU.

Secretarul de stat Antony Blinken a avertizat cu privire la „consecintele pentru talibani” pe care trebuie sa le aiba decizia. El a adaugat ca nicio alta tara din lume nu a interzis femeilor si fetelor accesul la educatie.

Premierul britanic Rishi Sunak a descris interdictia drept „un pas grav inapoi”. El i-a avertizat pe talibani ca „lumea urmareste”.

Ministrul german de externe Annalena Baerbock i-a acuzat pe conducatorii talibani ca au luat decizia „de a distruge” viitorul tarii. Ea a declarat ca „Talibanii ar putea incerca sa faca femeile invizibile, dar nu vor reusi”.

Pakistanul vecin si-a exprimat dezamagirea fata de interdictie si a indemnat autoritatile talibane sa-si reconsidere decizia. Tara si-a subliniat pozitia „clara si consecventa” privind educarea femeii.

Qatar a adoptat o pozitie similara. Tara, care a jucat un rol esential in facilitarea negocierilor dintre SUA si talibani, a cerut guvernului sa isi revizuiasca decizia in conformitate cu invataturile islamului.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: