Ligia Deca, dedicatie pentru Klaus Iohannis: In Legea Educatiei ii legalizeaza rezervarea postului de profesor titular la Colegiul Brukenthal din Sibiu

news

Proiectul Legii Educatiei, publicat azi de ministra Ligia Deca, il include si pe Presedintele Romaniei in lista demnitarilor sau a celor care ocupa functii de specialitate in diverse institutii, care isi pot pastra un post de profesor titular, pe perioada exercitarii mandatului/functiei, potrivit edupedu.ro.

In proiectul precedent, cel pus in dezbatere de Sorin Cimpeanu, Presedintele Romaniei nu aparea mentionat. La fel, in actuala lege a Educatiei, nr 1/2011, numele functiei „Presedintele Romaniei” nu exista.

Din 2014, de cand a fost ales Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis tine rezervat un post de profesor titular de fizica, la Colegiul National „Samuel Von Brukenthal”, de pe care s-a suspendat inca din 1997, cand a devenit primar al Sibiului. In actuala Lege a Educatiei nu exista prevederea care sa ii permita Presedintelui Romaniei sa tina acest post rezervat. Aceasta apare insa in proiectul scris de Ligia Deca.

„Art. 179 (1) Presedintele Romaniei, persoanele alese in Parlament, numite in Guvern sau care indeplinesc functii de specialitate specifice in aparatul Parlamentului, al Administratiei Prezidentiale, al Guvernului si in Ministerul Educatiei, precum si cele alese de Parlament in organismele centrale ale statului, care au calitatea de cadre didactice titulare, angajate cu contract pe perioada nedeterminata, au drept de rezervare a postului didactic sau a catedrei pe perioada in care indeplinesc aceste functii.

(2) Prevederile alin. (1) se aplica si cadrelor didactice titulare, cu contract pe perioada nedeterminata, care indeplinesc functia de prefect, subprefect, presedinte si vicepresedinte al consiliului judetean, primar, viceprimar, precum si cadrelor didactice trecute in functii de conducere, de indrumare si control in sistemul de invatamant, de cultura, de tineret si sport, in functii de conducere, de indrumare si control in birourile judetene ale ARACIIP. De aceleasi drepturi beneficiaza si cadrele didactice numite ca personal de conducere sau in functii de specialitate numite la CNFDCD si in structurile judetene ale acestuia, la comisiile si agentiile din subordinea Administratiei Prezidentiale, a Parlamentului, a Guvernului sau a Ministerului Educatiei, dupa caz”.

Ce prevede actuala Lege a Educatiei Nationale:

„Articolul 255 (1) Cadrele didactice titulare, cu contract pe perioada nedeterminata, alese in Parlament, numite in Guvern sau care indeplinesc functii de specialitate specifice in aparatul Parlamentului, al Administratiei Prezidentiale, al Guvernului si in Ministerul Educatiei si Cercetarii, precum si cele alese de Parlament in organismele centrale ale statului au drept de rezervare a postului didactic sau a catedrei pe perioada in care indeplinesc aceste functii”.

In actuala lege este vorba despre cadre titulare care indeplinesc functii de specialitate la nivelul Administratiei Prezidentiale, Presedintele Romaniei nefiind mentionat. In proiectul pus in dezbatere in iulie anul trecut, de fostul ministru Sorin Cimpeanu, acest articol in forma cu Presedintele Romaniei inclus, nu exista.

Intr-o ancheta recenta, Recorder.ro semnala rezervarea postului de la Sibiu de 25 de ani, a presedintelui Iohannis, iar dupa ce au solicitat la Administratia Prezidentiala un raspuns, acesta „a fost scurt si sec: rezervarea catedrei de catre Presedintele Romaniei este conforma cu prevederile legale”.

La momentul respectiv, in august 2022, Ligia Deca era inca consilier de stat la Administratia Prezidentiala.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: