Ludovic Orban este deja la Palatul Cotroceni. Anticipatele intra in linie dreapta, PSD s-a ingropat singur

politica

Ludovic Orban a ajuns la Palatul Cotroceni la scurt timp dupa adoptarea motiunii de cenzura, anunta Digi24. Presedintele Iohannis urmeaza sa sustina declaratii pe acest subiect de la ora 18.30.

Senatorul PNL Alina Gorghiu anunta deja ca PNL va merge la negocierile de la Cotroceni tot cu Ludovic Orban ca propunere de premier.

„In viitorul apropiat vom avea un Guvern Orban interimar. Deciziile pe care PNL le-a luat in Consiliul National le cunoasteti: propunerea de prim-ministru, propunere cu care PNL va merge la consultarile declansate constitutional de presedintele Klaus Iohannis este persoana premierului interimar, anume Ludovic Orban. Restul mandatului va fi stabilit maine, precum si echipa care va merge la consultari”, a declarat Alina Gorghiu la Realitatea Plus.

Ludovic Orban a anuntat, miercuri, dupa adoptarea motiunii de cenzura ca pe pesedisti „nu-i ajuta cu nimic aceasta majoritate conjucturala”.

„Nu-i ajuta cu nimic aceasta majoritate conjucturala. Veti vedea ce se va intampla in perioada urmatoare. Avem gandita o strategie, vom decide pasii”, a declarat Orban, inconjurat de ministrii PNL.

Orban a mentionat ca, joi, conducerea PNL va stabili cu ce mandat va merge la Palatul Cotroceni la discutiile dspre propunerea unui nou premier. Iohannis a anuntat deja ca il va propune din nou pe Ludovic Orban.

Motiunea de cenzura intitulata „Guvernul Orban/PNL – privatizarea democratiei romanesti”, initiata de PSD, a fost adoptata, miercuri, de Parlament cu 261 de voturi „pentru” si 139 de voturi „impotriva”.

Mai mult despre: ,


Comentarii: