„Ludovic, sa nu uiti sa iti completezi CV-ul!”. PSD sustine ca il lasa somer pe Orban, furios ca premierul va sesiza CCR in legatura cu motiunea de cenzura

politica

Guvernul liberal ar face orice pentru a ramane la Palatul Victoria, sustine PSD, dupa ce premierul Orban a a anuntat ca ar putea sesiza CCR in privinta motiunii de cenzura. PSD mai afirma ca „de ce le e frica nu vor scapa si vor raspunde pentru tot ceea ce au facut”.

„Au scapat total de sub control pandemia! Au facut chermeze in sediul Guvernului! Si-au pus toate neamurile in functii publice! Au devalizat bugetul Romaniei, au dat tun dupa tun in vreme ce ii tineau pe romani inchisi in case! Au fraternizat cu interlopii si au devenit aparatorii proxenetilor! Au distrus mediul de afaceri autohton! Au prabusit nivelul de trai al populatiei si nu au respectat niciuna dintre legile in vigoare! Acum, Guvernul PNL ar face orice pentru a ramane la Palatul Victoria”, sustine PSD, intr-o postare pe pagina de Facebook.

Potrivit social-democratilor, „singurul conflict constitutional este ca un premier care a patronat furtul din bani publici folosindu-se de pandemie si care a sabotat cu buna stiinta sanatatea romanilor si nivelul lor de trai sa mai ramana in fruntea guvernului”.

„De ce le e frica nu vor scapa! Vor raspunde pentru tot ce au facut! Mai intai politic, prin motiune, iar apoi penal, dupa fapta fiecaruia! P.S.: Ludovic, sa nu uiti sa iti completezi CV-ul!”, concluzioneaza postarea.

Premierul Ludovic Orban a afirmat, marti, ca analizeaza posibilitatea sa sesizeze un conflict juridic de natura constitutionala la CCR in legatura cu depunerea de catre PSD a motiunii de cenzura in vacanta parlamentara. Premierul a adaugat ca in 30 de ani nu a exista asa ceva si anume depunerea unei motiuni de cenzura in vacanta parlamentara.

„Analizam posibilitatea nu de a ataca la Curte, de a invoca un conflict juridic de natura constitutionala privitor la depunerea motiunii de cenzura in vacanta parlamentara. In 30 de ani nu s-a intamplat asa ceva. Niciun partid politic nu a depus motiune de cenzura in vacanta parlamentara. Sesiune extraordinara, de fapt e vacanta parlamentara.Sesiunea extraordinara se convoaca tocmai pentru ca este vacanta parlamentara. Nu am luat inca decizia. Analizam toate temeiurile constitutionale. O motiune de cenzura poate sa dureze de la depunere pana la votare 4-5 zile. Ganditi-va ca vacantele parlamentare dureaza doua luni cea de vara, o luna cea de iarna. Deci trei luni. Asta ar insemna ca desi textul constitutional spune ca motiunea poate fi semnata de un parlamentar o singura data pe o singura motiune pe sesiune, acesta e textul constitutional, ganditi-va ca daca s-ar permite depunerea de motiuni de cenzura in vacanta parlamentara orice Guvern ar fi supus unui asediu unor motiuni de cenzura. S-ar putea depune la limita 5 zile, se pot depune cred ca 18 motiuni de cenzura, in intervalul de timp in vacantele parlamentare. Ce tara ar fi aia in care Guvernul ar fi asediat de motiuni in vacantele parlamentare? Deci analizam posibilitatea sesizarii CCR”, a declarat Ludovic Orban, marti la deschiderea oficiala a lucrarilor pentru Autostrada de Centura Bucuresti (A0), Sector Sud, Lotul 2, Vidra – Bragadiru.

Premierul a precizat ca „in ceea ce priveste sansele motiunii, dupa parerea mea, e o aventura care nu are nicio sansa”. Seful Executivului a adaugat ca motiunea de cenzura a PSD reprezinta un act de iresponsabilitate.

„Eu nu ma joc cu soarta Romaniei. In momentul in care mi-am asumat aceasta pozitie de premier am facut-o in deplina cunostinta de cauza, asumandu-mi toate responsabilitatile si toate consecintele care decurg din asumarea acestei responsabilitati. (…) Noi nu fugim de pe campul de lupta. In momentul in care ne-am asumat raspunderea ca vom aduce Romania la liman, ca vom utiliza toate parghiile pe care le avem la dispozitie pentru a asigura o relansare economica si refacerea prestigiului Romaniei in lume, toate aceste obiective ni le-am asumat si le vom duce la bun sfarsit. In ceea ce priveste sansele motiunii de cenzura, dupa parerea mea, aceasta motiune de cenzura este o aventura care nu are nicio sansa sa fie dusa la bun sfarsit”, a declarat Ludovic Orban.

PSD a depus luni motiune de cenzura in Parlament, iar birourile reunite ale Camerei Deputatilor si Senatului au hotarat ca citirea motiunii sa aiba loc intr-un plen reunit in 20 august, ora 12.00.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: