Lupul in blana de oaie. De ce s-a sucit PSD si nu il mai ataca pe Klaus Iohannis

opinii

Presedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a facut mai multe declaratii aparent surprinzatoare in legatura cu pozitia partidului fata de Klaus Iohannis. Ciolacu a anuntat de doua ori, in public, ca PSD renunta sa il mai „injure” pe presedinte.

In urma cu o saptamana, Marcel Ciolacu a declarat la Romania TV ca PSD pierde voturi daca il mai ataca pe presedintele Iohannis. „Daca am fost de doua ori prosti, trebuie sa continuam in aceeasi logica?”, a spus Ciolacu.

„Cand a fost injurat Iohannis si facut in toate felurile de anumiti lideri sau pseudo-lideri, cum se intitulau ei in acel moment, care au fost scorurile partidului? Ce s-a intamplat la ultimele alegeri? Nu cumva presedintele Iohannis de fapt asta urmareste? Daca am fost de doua ori prosti, trebuie sa continuam in aceeasi logica? Eu nu o sa intru in aceasta logica, categoric, cu toate costurile si cu toate criticile anumitor colegi”, a declarat Ciolacu la Romania TV.

Ciolacu a reluat acelasi mesaj si duminica seara, la B1 TV.  El a spus ca PSD a scazut la 18% dupa ce liderii partidului l-au catalogat drept „nazist” pe Klaus Iohannis.

„Nu sunt adeptul, am vazut ca mi se aduce aceasta… Tot timpul mi se spune ca nu il injur suficient pe Iohannis sau pe Orban sau… Am vazut eficienta politica, pana la urma politica se face pe voturi. Eficienta politica cand tot PSD-ul sau anumiti colegi de-ai mei din PSD toata ziua erau la televiziuni si il faceau nazist, neamt. Acea eficienta a fost ca la un moment dat partidul a ajuns la 18% si a pierdut atat alegerile parlamentare cat si prezidentiale. (…) In acest moment, trendul este crescator”, a declarat Ciolacu la B1 TV.

„Am vazut si parerile unora din interiorul partidului, si din afara partidului ca trebuie sa il suspendam pe Iohannis, ma mir ca nu mi-au cerut sa vin si cu un proiect de lege de amnistie si gratiere, ca sa rasturnam iarasi masa”, a mai spus Ciolacu.

Unul dintre liderii PSD care l-au catalogat drept „nazist” pe Iohannis este chiar Lia Olguta Vasilescu, pe care Ciolacu vrea acum sa o faca prim-vicepresedinte al PSD, alaturi de Gabriela Firea.

Ce s-o fi intamplat in PSD de s-a ajuns la o astfel de atitudine? Sa fi facut vreo minune una dintre moastele aduse de Firea la sediul central al partidului, transformand PSD intr-un partid civilizat, european si incaltat? Nici pomeneala, este vorba de un calcul rece electoral.

PSD incearca sa anihileze orice potentiala tema care ar putea determina un masiv vot emotional impotriva sa. Klaus Iohannis este cel mai popular politician al momentului, iar injuraturile peremiste ale Olgutei Vasilescu si amenintarile cu suspendarea nu faceau decat sa ii radicalizeze pe votantii lui Iohannis. PSD spera ca printr-o atitudine curtenitoare fata de presedinte,  o parte din votantii acestuia vor ramane acasa in loc sa voteze nervosi impotriva badaranilor PSD. Numerosi analisti au remarcat victoria lui Iohannis din 2016 impotriva lui Victor Ponta a fost favorizata si de campaniile mizerabile duse de PSD in spatiul public si prin Antena 3, in special.

O atitudine similara are si in legatura cu alte teme care pot genera vot emotional improtriva sa, precum pensiile speciale si statul de drept. PSD, in care stralucesc in continuare Ciordache si Serban Nicolae, s-a apucat mai nou sa pozeze in campion al eliminarii pensiilor speciale si al luptei anticoruptie.

Cu cat prezenta la vot e mai mare, cu atat PSD scoate procente mai mici. La o strategie similara cu cea pusa in aplicare acum de Ciolacu a recurs si Liviu Dragnea.

„Daca va amintiti, inainte de alegerile parlamentare din 2016, Liviu Dragnea devenise unul dintre cei mai mari sustinatori ai statului de drept. Parlamentarii PSD votau pentru ridicarea imunitatii parlamentare a colegilor penali, in timp ce seful sustinea pe toate canalele ca lupta anticoruptie va continua.

Dragnea a facut in asa fel incat sa dezamorseze din fasa orice tema care ar fi putut crea emotii puternice, care ar fi putut infuria si apoi mobiliza la urne electoratul nepesedist. Dupa guvernarea lui Ciolos, in care lucrurile pareau ca intrasera in normalitate, Dragnea a avut grija sa mentina electoratul intr-o baie calduta, peste care ploua cu promisiuni una mai minunata decat alta. Rezultatul a fost cel asteptat, absenteism major tocmai din partea electoratului urban si educat, care credea ca pericolul trecuse”, scriam intr-un articol din perioada campaniei prezidentiale recente.

Exact asta se intampla si acum. Ca si Dragnea, Ciolacu pozeaza inainte de alegeri in cel mai mare pro-european care s-a nascut pe acest pamant parjolit  de jafurile pesediste. Daca stratagema PSD va avea din nou succes, nu e greu de imaginat ce va face triumviuratul Ciolacu-Olguta-Fierea imediat dupa alegeri. In comparatie cu ei, Dragnea este mic copil.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: