„Ma inclin in fata romanilor onesti”. Rares Bogdan, mesaj de Ziua Internationala Anticoruptie

politica

Europarlamentarul PNL Rares Bogdan trasmite un mesaj, cu ocazia Zilei Internationale Anticoruptie in care afirma ca se „inclina in fata romanilor onesti, care dorm linistiti stiind ca nu le va bate niciodata politia la usa!”.

„De Ziua internationala Anticoruptie, am un mesaj pentru Romania minunata: Ma inclin in fata romanilor onesti, care dorm linistiti stiind ca nu le va bate niciodata politia la usa! Imi scot palaria in fata oamenilor care au cosmaruri numai la gandul ca ar putea participa la o frauda! Ei sunt baza sperantei ca ne putem scoate tara la liman.

A induce ideea ca Romania este o tara corupta pana in maduva oaselor reprezinta o jignire la adresa a milioane de cetateni care muncesc pana la epuizare pentru o viata decenta, pentru a putea asigura viitorul copiilor lor. Dar acest mesaj perfid are un scop precis: sa demobilizeze, sa reteze dorinta luptei impotriva jefuitorilor acestui popor. Cum anume? Se foloseste un mesaj cu reverberatii in comportamentul de vot: daca politicienii sunt corupti, si alegatorii sunt – asta se sugereaza. Nu, dragii mei! Sunt corupti cei care servesc clanurile interlope care-i finanteaza prin legi cu dedicatie! Sunt corupti doar cei care utilizeaza demnitatea publica pentru a se imbogati pe seama cetatenilor. Sunt corupti doar cei care au folosit momentul 1989 pentru a face o cariera de carton, stiindu-se incapabili sa construiasca pe baza de competenta si onestitate. Si au avut un spirijin enorm!

Fortele securistice nu s-au dat batute cu una, cu doua, si si-au impins in fata cativa alergatori pe care stiau ca-i pot manipula. Mai mult decat atat, orientarea pro-vest a Romaniei era pentru ei un cosmar, o tradare de tara. Asa fusesera instruiti. Putini dintre cei care s-au imaginat ca 1989 a echivalat cu o deschidere totala catre oameni isteti si harnici au reusit sa dureze ceva trainic. Erau considerati ostili, caci se bazau exclusiv pe ce au in minte. Respect pentru ei!

Cum au inghitit romanii de atatea ori galusca? Isi doreau sa creada, isi doreau sa aiba speranta, aveau senzatia ca politicienii le seamana. Nu le-a trecut prin minte ca s-a nascut o clasa perfida de profitori, inspirata din invataturile staliniste, cu sustinerea unor performanti agenti ai manipularii. Cand s-au prins ca sunt luati de prosti, multi au plecat din tara. N-au suportat mizeria, au ales sa incerce sa le ofere copiilor lor o perspectiva, o sansa. Iar acum au cel mai bun anticorp la bolsevism, sunt uluitor de lucizi, chiar daca sunt la mii de kilometri. Cei care au ramas in tara sunt familiile lor, nu sunt adversarii lor. Cineva incearca sa-i puna cap in cap si este o porcarie! Pe ambele maluri ale oceanului romanesc al sperantei sunt membrii aceleiasi familii, pentru numele lui Dumnezeu! In tara n-a fost usor! Foarte multi au rezistat asaltului incapabililor, altii nu. Au depus armele. Nu-i condamn, sunt niste victime. Noroc ca, iata, am invatat cu totii din greseli si minciuna nu mai poate patrunde. Dupa 30 de ani, romanii stiu, pentru prima oara limpede, ca avem o singura directie de urmat: progresul bazat pe munca, inteligenta, onestitate. Romania normala, Romania educata!

Dar lupta e dura. Forte ostile tarii noastre incearca sa semene samanta euroscepticismului, se investeste enorm pentru atenuarea unei realitati palpabile: comunitatile care au investit miliarde de euro in proiectele locale s-au ridicat. Si, sunt mandru de tot sa o afirm din nou, artizanii acestui progres sunt liberalii! Au luat banii, au alocat in bugete sume (nu foarte mari) pentru cofinantari si orasele lor au decolat ca rachetele. Poate cineva nega asta? Nu poate!

Ma inclin in fata romanilor care isi invata copiii sa citeasca, sa indrazneasca, sa nu devina complicii unor corupti, sa nu fure, sa faca bine! Va iubesc, oameni buni!”, a scris Rares Bogdan pe Facebook.

Presedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, un mesaj cu ocazia Zilei Internationale Anticoruptie, in care vorbeste despre coruptia care ”slabeste statul, erodeaza institutiile si genereaza un regres al societatii, in ansamblul sau”. ”Intr-o Romanie normala, respectarea legii si corectitudinea sunt regula”, a transmis seful statului.

”Coruptia slabeste statul, erodeaza institutiile si genereaza un regres al societatii, in ansamblul sau. Acest flagel submineaza democratia si statul de drept, conduce la incalcari ale drepturilor omului, sustine retele de criminalitate organizata, distorsioneaza piete si, in final, scade calitatea vietii cetatenilor. Coruptia afecteaza cele mai vulnerabile categorii sociale, tine comunitatile sarace captive intr-un cerc vicios, franeaza dezvoltarea si reduce capacitatea statului de a oferi cele mai bune servicii celor pe care ii slujeste”, a transmis, luni, presedintele Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei Internationale Anticoruptie.

Acesta afirma ca, pentru a stopa practicile corupte in societatile contemporane, ”sunt necesare mecanisme institutionale si sociale complexe de preventie si sanctionare, astfel incat eficienta institutiilor in realizarea interesului public si buna functionare a statului de drept sa fie garantate”.

”La 30 de ani de la caderea comunismului, Romania a facut imense progrese in combaterea coruptiei la nivel inalt si in societate, in general. Acest proces este insa unul continuu, care implica un efort de a schimba mentalitati, consecventa si un set de principii de neclintit. Cinstea, corectitudinea, adevarul, empatia sunt valori care se regasesc tot mai mult in societatea romaneasca, iar reactia societatii civile atunci cand aceste valori au fost calcate in picioare a fost pe masura. Am fost si raman un sustinator ferm al luptei impotriva coruptiei. Primul meu mandat de Presedinte a fost unul plin de provocari, insa am reusit, cu sprijinul romanilor si al fortelor politice democratice, sa pastram parcursul european al tarii noastre. Romania a ramas un pilon de stabilitate si un pol de spirit european in regiune, indiferent cat de mult au dorit unii politicieni sa subordoneze statul unor interese personale sau de grup”, a mai scris Iohannis.

Acesta sustine ca, in societate, pe termen lung, ”lupta anticoruptie este direct legata de dezvoltarea unei puternice culturi democratice, europene”.

”Schimbarea comportamentelor individuale, luarea de pozitii ferme impotriva coruptiei si nedreptatii, solicitarea unei mai mari transparente a institutiilor, toate acestea sunt modalitati prin care fiecare cetatean se poate implica si determina o schimbare in bine la nivelul intregii comunitati. Informarea tinerilor despre ce inseamna coruptia, despre efectele sale si combaterea acestui fenomen reprezinta, de asemenea, o asigurare pentru generatiile viitoare ca tara in care traiesc va fi una cu un grad ridicat de intoleranta fata de coruptie”, a mai transmis Iohannis

Potrivit acestuia, ”rezultatele institutiilor din domeniu, ale profesionistilor care si-au facut datoria cu buna-credinta si atasamentul romanilor fata de valorile democratice fac ca Romania sa fie privita astazi ca un exemplu de actiune si hotarare in lupta anticoruptie, prin care se asigura un stat functional, institutii performante si bunastare pentru romani”.

”Intr-o Romanie normala, respectarea legii si corectitudinea sunt regula. Imi doresc ca aceste deziderate sa ramana vii, pentru ca pe temelia lor cladim impreuna o tara mai buna. Printr-un efort comun, prin toleranta zero fata de orice act de coruptie si prin pastrarea angajamentului civic admirabil vom putea construi Romania pe care ne-o dorim cu totii!”, a incheiat Iohannis.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: