MAE anunta ca inca un ostatic cu cetatenie israeliana si romana a murit in Fasia Gaza. Ar fi vorba despre o tanara de 27 de ani

externe

Ministerul de Externe a anuntat sambata seara ca autoritatile israeliene au informat cu privire la decesul unei persoane cu dubla cetatenie, israeliana si romana, ostatic in Fasia Gaza. Ministerul afirma ca „in prezent, o persoana cu dubla cetatenie, israeliana si romana, se mai afla ostatica in Fasia Gaza, context in care reitereaza necesitatea eliberarii tuturor ostaticilor din Fasia Gaza”.

„In continuarea precizarilor transmise de catre Ministerul Afacerilor Externe in contextul situatiei de securitate din Statul Israel si Fasia Gaza, precizam ca autoritatile israeliene au informat cu privire la decesul unei persoane cu dubla cetatenie, israeliana si romana, ostatic in Fasia Gaza. Ministerul afacerilor externe transmite condoleante familiei indoliate”, se arata in comunicatul MAE.

Conform presei israeliene, ar fi vorba despre o tanara studenta de 27 de ani. Forumul Familiilor ostaticilor si persoanelor disparute a anuntat sambata ca Inbar Haiman, in varsta de 27 de ani, a fost ucisa dupa ce a fost rapita de teroristi, scrie The Times of Israel.

Haiman era studenta la Arte in Haifa, iar in 7 octombrie a fost rapita de luptatorii Hamas de la Festivalul de muzica Nova, unde teroristii au ucis sute de oameni.

Inca o persoana cu cetatenie israeliana si romana este ostatica in Gaza

Ministerul afirma ca „in prezent, o persoana cu dubla cetatenie, israeliana si romana, se mai afla ostatica in Fasia Gaza, context in care Ministerul Afacerilor Externe reitereaza necesitatea eliberarii tuturor ostaticilor din Fasia Gaza”.

„Ambasada Romaniei la Tel Aviv mentine contactul cu autoritatile israeliene”, mai precizeaza comunicatul MAE.

 

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: