Maia Sandu dezvaluie planul Moscovei privind o lovitura de stat la Chisinau: „Diversionisti cu pregatire militara din Rusia, Belarus, Serbia si Muntenegru vor sa atace edificii ale statului si sa ia ostatici”

politica

Presedintele Moldovei, Maia Sandu, a anuntat luni ca detine informatii privind planificarea de catre Moscova a unei lovituri de stat la Chisinau. „Planul pentru perioada urmatoare presupune actiuni cu implicarea unor diversionisti cu pregatire militara, camuflati in civil, care sa intreprinda actiuni violente, atac asupra unor edificii ale statului si luare de ostatici”, a subliniat Maia Sandu.

Principalele declaratii:

Declaratiile presedintelui ucrainean Zelenski despre planurile Federatiei Ruse de destabilizare a Republicii Moldova au fost confirmate de institutiile noastre.

Planul Rusiei de actiuni subversive nu este unul nou. Tentative de destabilizare si de subminare a statului au existat si in toamna anului trecut, dar nu si-au atins obiectivul, dastorita interventiile prompte ale institutiilor noastre. In octombrie – decembrie 2022, Politia si Serviciu de Informatii si Securitate au intervenit in mai multe cazuri de organizare a elementelor criminale si au oprit tentativele de violente. In toamna, accentul s-a pus pe criza energetica, care trebuia sa provoace nemultumiri majore si proteste violente.

Planul pentru perioada urmatoare presupune actiuni cu implicarea unor diversionisti cu pregatire militara, camuflati in civil, care sa intreprinda actiuni violente, atac asupra unor edificii ale statului si luare de ostatici.

Prin actiuni violente, mascate sub proteste ala asa numitei opozitii, ar urma sa se forteze schimbarea puterii de la Chisinau.

Documentele receptionate de la partenerii ucraineni demonstreaza o buna documentare a locatiilor si aspectelor logistice pentru organizarea acestor activitati subversive.

De asemenea, planul presupune utilizarea persoanelor din afara tarii pentru actiuni violente. De exemplu, materialele contin instructiuni despre regulile de intrare in Moldova pentru cetateni din Rusia, Belarus, Serbia si Muntenegru. Va asigur ca institutiile statului lucreaza la prevenirea acestor provocari si tin situatia sub control.

Autorii mizeaza pe mai multe forte interne, dar in special pe grupari criminale precum formatiunea Sor, si toate derivatele ei, pe unii veterani, fosti angajati ai fortelor de ordine, si persoane cunoscute pentru legatura cu Plahotniuc.

Scopul acestor actiuni e rasturnarea ordinii constitutionale, schimbarea puterii legitime cu una ilegitima care sa puna tara noastra la dispozitia Rusiei pentru a opri procesul de integrare europeana dar si pentru ca Moldova sa fie folosita in razboiul ei in Ucraina.

Cer tuturor institutiilor statului sa dea dovada de vigilenta maxima.

Toti cei care participa in aceste actiuni impotriva Republicii Moldova, elemente externe, cei care ii protejeaza, trebuie sa fie trasi la raspundere.

Va rog sa ramanem vigilenti, sa ramanem atenti, si sa credem informatiilor oficiale. Incercarile Kremlinului de a aduce vionlenta in tara noastra nu vor reusi, sa ne pastram calmul.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: