„Suntem toti aici astazi pentru a ne arata solidaritatea cu copiii. Hamas, o organizatie terorista, a luat mai mult de 240 de ostatici, printre care si 38 de copii, un lucru inimaginabil. Nu vom ramane tacuti in fata rapirii a 38 de baieti si fete, tinuti ostatici de Hamas in Gaza, inca din 7 octombrie. Condamnam actul criminal, atroce si imoral de rapire a baietilor si a fetelor, a bebelusilor si a copiilor mici, care au fost luati din casele si din paturile lor, in zorii zilei de 7 octombrie. De atunci, drumul lor a fost in intuneric. Nicio organizatie, nici macar Crucea Rosie, nu a oferit informatii semnificative despre ei. Ne gandim la acei copii rapiti. Ni-i imaginam in intuneric, tremurand, plangand speriati. Unii dintre ei nici macar nu inteleg ce se s-a intamplat cu ei, de ce mama lor nu este acolo. Cine-i va infasa acum, cine ii va mangaia?”, a afirmat Reuven Azar, la manifestatia organizata in fata Bibliotecii Centrale Universitare.
In 7 octombrie, a fost incalcat un acord umanitar fundamental
Diplomatul israelian a adaugat ca, prin acest act, a fost „incalcat si abrogat” un acord umanitar fundamental si a facut un apel la rapitori sa elibereze imediat copiii.
„In dimineata zilei de 7 octombrie, un acord umanitar fundamental a fost incalcat si abrogat. Copiii nu trebuie luati ostatici, contravine legilor si conventiilor adoptate la nivel mondial si este impotriva religiei si a credintei. Acesta este un precedent teribil, care ne conduce catre o lume distorsionata si cruda. Pentru a ne restabili increderea ca lumea poate fi un loc bun si sigur, trebuie sa luptam si trebuie sa invingem. Avem dreptul sa traim o viata in siguranta. Aduceti copiii rapiti inapoi, la casele lor, acasa, in Israel, acum! Speram si ne rugam ca lumea sa fie un loc sigur pentru toti copiii de pretutindeni”, a mai spus ambasadorul Reuven Azar. La finalul evenimentului, numeroase baloane s-au inaltat spre cer, in memoria victimelor atacului terorist din 7 octombrie.