Marcel Vela, facut vinovat chiar de MAI de numirea lui Cazan la sefia Jandarmeriei Prahova. Comunicat oficial

politica

Ministerul de Interne a dat publicitatii, miercuri seara, un comunicat de presa in care afirma ca ordinul de numire a lui Laurentiu Cazan la sefia Jandarmeriei Prahova a fost emis in mandatul lui Marcel Vela.

„Privind imputernicirea locotenent-colonelului Laurentiu Cazan la IJJ Prahova, facem urmatoarele precizari:

Decizia a fost luata pentru a asigura continuitatea conducerii acestei unitati , ca urmare a trecerii in rezerva a fostului comandant, in baza art. 85, alin 1, lit.b din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

Locotenent-colonelul Laurentiu Cazan a fost detasat la IJJ Prahova si imputernicit pe o perioada de 6 luni pe o functie echivalenta cu cea detinuta in cadul Jandarmeriei Bucuresti.

Ordinul Inspectorului General al Jandarmeriei Romane privind aceasta imputernicire a fost semnat in data de 21.12.2020”, anunta MAI intr-un comunicat de presa.

Locotenent-colonelul Laurentiu Cazan, coordonatorul interventiei jandarmilor la mitingul din 10 august din Piata Victoriei, a fost numit sef al Inspectoratului Judetean de Jandarmi Prahova, anunta presa locala.

Cazan l-a inlocuit in functie pe colonelul Liviu Coman. „Incepand cu data de luni, 28 decembrie a.c., la comanda Inspectoratului Judetean de Jandarmi (IJJ) Prahova a fost numit, pentru o perioada de sase luni, locotenent colonelul Laurentiu Cazan”, a anuntat purtatorul de cuvant al Inspectoratului General al Jandarmeriei Romane, colonel Sorin Despina. Despina a precizat ca Liviu Coman a fost trecut in rezerva, „cu drept de pensie”.

Laurentiu Cazan a fost coordonatorul interventiei jandarmilor din Piata Victoriei, la mitingul din 10 august, cand au avut loc incidente violente.

Atunci, peste 400 de persoane au avut nevoie de ingrijiri medicale.

Cazan a fost pus sub urmarire penala de DIICOT, insa apoi dosarul a fost clasat. El era urmarit penal pentru savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu, participatie improprie la purtare abuziva in forma continuata, participatie improprie la fals intelectual, participatie improprie la uz de fals.

„Maiorul Cazan Laurentiu Valentin, in data de 10.08.2018, in calitate de comandant al actiunii de mentinere a ordinii publice in cadrul manifestatiei desfasurate in Piata Victoriei, a creat aparenta unei actiuni legale de restabilire a ordinii publice si a ordonat interventia in forta pentru evacuarea participantilor la protest, cauzand astfel o vatamare a drepturilor legitime ale protestatarilor privind libertatea de exprimare si libertatea de intrunire prevazute de Constitutia Romaniei, Legea nr. 60/1991 privind organizarea si desfasurarea adunarilor publice si Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Ordinul de interventie pentru evacurea pietei a fost emis cu incalcarea dispozitiilor art. 19 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea si desfasurarea adunarilor publice si a art. 33, 34, 36 si 37 din Legea nr. 550/2004 privind organizarea si functionarea Jandarmeriei Romane.

De asemenea a ordonat folosirea mijloacelor din dotare pentru evacuarea protestatarilor, cu consecinta exercitarii de catre militarii din subordine a unor acte de violenta nejustificate de situatia operativa si de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente, acte indreptate inclusiv impotriva copiilor, altfel decat in mod gradual si fara a inceta dupa realizarea scopului misiunii, producandu-se vatamarea unui numar mare de participanti la protest.

In noaptea de 10/11.08.2018 suspectul a determinat autorul scriptural al Jurnalului Actiunilor Operative, intocmit la nivelul Directiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucuresti, sa consemneze in mod nereal ora 23:11 ca fiind cea la care prefectul municipiului Bucuresti a aprobat interventia in forta pentru restabilirea ordinii publice in Piata Victoriei si ulterior a determinat folosirea Jurnalului Actiunilor Operative ca dovada a modului legal in care s-ar fi desfasurat interventia in forta”, afirmau procuorii militari, inainte ca dosarul sa fie preluat de DIICOT.

Conform raportului desecretizat al MAI privind interventia violenta a jandarmilor in timpul protestului din 10 august 2018, la ora 13:55 a fost instalat „Punctul de Comanta Inaintat”. Comandantul actiunii de represiune a fost maiorul Laurentiu Cazan.

Componenta comandamentului:

Maior Laurentiu CAZAN – comandantul Actiunii/(i.), Adjunct al Directorului General pentru Ordine Publica;

Maior Ionut CRISTEA – Adjunct al Directorului General pentru Paza;

Maior Adrian VLAD – (i.) Sef al Seviciului Misiuni Ordine Publica (DGJMB);

Locotenent-colonel Marius SOARE – Sef Serviciu Cercetare-Documentare (DGJMB);

Colonel Gheorghe MITITELU – ofiter specialist;

Locotenent-colonel Aurelian IORGA – Sef Serviciu Prevenire si Combatere Fapte Antisociale;

Maior Victorita DINCA – Serviciul Psihologic;

Locotenent Ionut Nicolae – IGJR/DOSP (ofiter specialist);

Comisar Adrian IALOMITEANU – DGPMB;

Subcomisar Alexandru URDU – Brigada Rutiera;

Maior Simona MORARU – ISUBIF;

Marian Cioltan – Institutia Prefectului;

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: