Marea surpriza din declaratia de presa a lui Klaus Iohannis. UDMR rupe coalitia anti-justitie PSD-ALDE si trece in tabara Opozitiei

politica

Presedintele Klaus Iohannis a anuntat, in urma consultarilor de joi cu PNL, USR, PMP, UDMR si Minoritati, ca „toti participantii din aceasta dupa-amiaza”, „toti au imbratisat ideea organizarii unui referendum”. UDMR a sustinut pana acum in Parlament initiativele anti-justitie ale PSD-ALDE.

„Toti participantii din aceasta dupa-amiaza, repet – Partidul National Liberal, USR, PMP, UDMR, reprezentantii minoritatilor nationale care au participat -, toti au imbratisat ideea organizarii unui referendum. Toti au fost de acord ca oamenii trebuie incurajati sa participe la acest referendum”, a subliniat presedintele.

Discursul integral

„Am avut astazi o serie de consultari cu reprezentantii partidelor politice pe tema justitiei din Romania. Am primit, in aceasta dupa-amiaza, delegatia Partidului National Liberal, delegatia USR, delegatia PMP, delegatia UDMR si delegatia minoritatilor nationale.

Am discutat, evident, despre situatia justitiei. Toti cei prezenti astazi s-au aratat ingrijorati de evolutia din zona justitiei. Le-am spus direct ca, dupa parerea mea, acest asalt al PSD asupra justitiei, asalt care dureaza de mai bine de doi ani, trebuie sa primeasca un raspuns din partea romanilor.

Iar acest raspuns este, evident, un referendum.

Toti participantii din aceasta dupa-amiaza, repet – Partidul National Liberal, USR, PMP, UDMR, reprezentantii minoritatilor nationale care au participat -, toti au imbratisat ideea organizarii unui referendum. Toti au fost de acord ca oamenii trebuie incurajati sa participe la acest referendum.

Acest lucru, sigur, ma bucura. Intentia mea de a organiza un referendum, impreuna cu europarlamentarele, am facut-o cunoscuta din urma cu cateva saptamani si, intre timp, am trimis scrisoarea de consultare Parlamentului. Astept, in termenul legal, un raspuns din partea Parlamentului Romaniei.

Am abordat si alte teme, cu care au venit delegatiile. Au fost consultari care s-au desfasurat intr-o atmosfera foarte buna si cel mai important rezultat de astazi este ca toti cei care au participat isi doresc, ca si mine, un referendum.

Eu cred ca romanii au dreptul sa dea un raspuns acestui asalt pesedist asupra justitiei si mai cred ca, indiferent de optiunile politice ale unui roman care are dreptul sa mearga la alegeri, cu totii isi doresc, cu totii ne dorim o Romanie cu o justitie independenta, o justitie dreapta, o justitie scoasa de sub influenta politicului.

Am discutat cu reprezentantii care au venit astazi la Cotroceni si despre temele pe care le-am inaintat Parlamentului. Toata lumea a fost de acord ca sunt teme de actualitate din justitia romaneasca.

Evident ca am purtat discutii, cand a fost cazul, si despre alte teme pe care au dorit unele delegatii sa le aduca in discutie, insa aceste teme au fost inaintate Parlamentului, acestea sunt temele pe care le-am ales, si imediat dupa ce voi primi raspunsul Parlamentului, voi formula intrebarile pentru referendum”, a declarat Iohannis.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: