Matthew Perry, starul din „Friends”, a murit din cauza efectelor acute ale ketaminei, arata rezultatele autopsiei

Matthew Perry starul din Friends a murit din cauza efectelor acute ale ketaminei arata rezultatele autopsiei
Matthew Perry a murit din cauza efectelor acute ale ketaminei, potrivit rezultatelor autopsiei, publicate vineri, potrivit AP.

Departamentul de medicina legala din Los Angeles a spus in raportul de autopsie ca Perry s-a inecat in „capatul incalzit al piscinei sale”, dar ca a fost un factor secundar in decesul sau din 28 octombrie, considerat un accident.

Apropiatii lui Perry le-au spus anchetatorilor ca acesta era supus unei terapii care presupunea perfuzii cu ketamina, un tratament experimental folosit pentru a trata depresia si anxietatea. Dar medicul legist a spus ca nivelurile de ketamina din corpul lui Perry erau in limitele utilizate pentru anestezia generala in timpul interventiei chirurgicale si ca ultimul sau tratament cu o saptamana si jumatate mai devreme nu ar explica aceste niveluri. Medicamentul este de obicei metabolizat in cateva ore.

In raport se arata ca boala coronariana si buprenorfina, care este utilizata pentru a trata dependenta de opioide, au contribuit si ele.

Cantitatea de ketamina detectata „ar fi suficienta pentru a-l face sa-si piarda cunostinta si capacitatea de a se mentine deasupra apei”, a declarat Dr. Andrew Stolbach, toxicolog la Johns Hopkins Medicine, care a revizuit raportul de autopsie la cererea The Associated Press. „Folosirea de medicamente sedative intr-o piscina sau o cada cu hidromasaj, mai ales cand esti singur, este extrem de riscanta si, din pacate, aici a fost fatala”, a spus Stolbach, care a remarcat ca atat ketamina, cat si buprenorfina pot fi utilizate in siguranta.

Perry a fost declarat decedat dupa ce a fost gasit la casa sa din zona Pacific Palisades din Los Angeles. Anchetatorii au efectuat autopsia a doua zi. Actorul, care se drogase in trecut, nu mai utilizase de 19 luni, potrivit raportului.

Asistentul sau le-a spus anchetatorilor ca Perry nu a fost bolnav, nu s-a plans de vreo problema de sanatate si nu parea sa fi consumat recent alcool sau droguri.

Testele de sange post-mortem au aratat „niveluri ridicate” de ketamina in sange, ceea ce i-ar fi putut creste tensiunea arteriala si ritmul cardiac si i-ar fi diminuat impulsul de a respira.

Buprenorfina, folosita in mod obisnuit in dependenta de opioide si gasita in niveluri terapeutice din sangele lui Perry, ar fi putut contribui la problema de respiratie, iar boala lui coronariana l-ar fi facut mai susceptibil la efectele medicamentelor, se arata in raport.

Perry a fost printre cele mai mari vedete de televiziune ale generatiei sale cand a jucat rolul lui Chandler Bing alaturi de Jennifer Aniston, Courteney Cox, Lisa Kudrow, Matt LeBlanc si David Schwimmer timp de 10 sezoane, din 1994 pana in 2004, in megahit-ul „Friends”.
Colegii sai de distributie, la fel ca multi dintre prietenii, familia si fanii sai, au fost uimiti de moartea sa si i-au adus un omagiu iubitor in saptamanile care au urmat.

Perry a discutat deschis despre luptele sale cu dependenta, care dateaza din vremea filmarilor la „Friends”. „Mi-a placut totul la acest serial, dar ma luptam cu dependentele mele, ceea ce doara adaugat la sentimentul meu de rusine”, a scris el in memoriile sale din 2022. „Am avut un secret si nimeni nu putea sti.”

O femeie al carei nume este ascuns in raportul de autopsie le-a spus anchetatorilor ca Perry fusese bine dispus cu cateva zile inainte cand a vorbit cu el, dar facea injectii cu testosteron despre care spunea ca il faceau „furios si rautacios”. De asemenea actorul se lasase de fumat cu doua saptamani mai devreme. Femeia a spus ca facea perfuzii cu ketamina insa medicul lui i le dadea mai rar pentru ca se simtea bine.

Ketamina este un anestezic puternic aprobat de autoritatile din SUA pentru utilizare in timpul interventiilor chirurgicale, dar in ultimul deceniu a fost folosit drept tratament experimental pentru o serie de afectiuni psihiatrice si greu de tratat, inclusiv depresia, anxietatea si durerea cronica.
Desi nu sunt autorizati de autoritatile de reglementare, medicii sunt liberi sa prescrie medicamente pentru aceste utilizari alternative daca sunt de parere ca pacientii lor ar putea beneficia, iar sute de clinici din SUA ofera perfuzii cu ketamina si alte formule pentru diferite afectiuni.

Comentarii

Citește mai departe

Școlile din Estonia încep consolidarea ferestrelor din cauza amenințării atacurilor cu drone. Un oraș din Estonia a luat măsuri pentru a-și proteja elevii împotriva unor viitoare atacuri cu drone, consolidând ferestrele școlilor. Statele baltice, inclusiv Estonia, au înregistrat în mai multe rânduri cazuri în care drone au pătruns din greșeală în spațiul lor aerian sau […]
Guvernul SUA a rambursat deja zeci de miliarde de dolari din taxele vamale pe care le-a încasat înainte ca acestea să fie declarate ilegale de Curtea Supremă, potrivit datelor bugetare publicate luni, relatează The Guardian. Tarifele, adică taxele aplicate mărfurilor importate, au constituit un element-cheie al planului economic al președintelui Donald Trump încă de la […]
Douăsprezece state americane s-au unit pentru a bloca fuziunea de 110 miliarde de dolari dintre Warner Bros. și Paramount, susținând că cea mai mare consolidare media din istoria Hollywood-ului ar înăbuși concurența și ar crește prețurile. Procurorul general al Californiei, Rob Bonta, a susținut că fuziunea va ajunge să dăuneze „publicului de pe fiecare canapea […]
Un fost comandant de rang înalt din Iran s-a lăudat că țara sa ar putea să-l asasineze pe președintele Donald Trump chiar și în interiorul Casei Albe. „Dacă scopul este asasinarea lui Trump, Republica Islamică poate face acest lucru cu ușurință chiar în Casa Albă. Ori de câte ori este necesar, suntem capabili să facem […]
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, susţine că acuzaţiile potrivit cărora PSD ar sabota Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă prin refuzul de a vota legile necesare îndeplinirii jaloanelor sunt lipsite de fundament, în condiţiile în care Guvernul demis nu mai poate iniţia şi transmite Parlamentului proiecte de lege. „E acuzat PSD că «sabotează» PNRR, întrucât ar […]