Mesaj al INFP dupa cel mai puternic cutremur din ultimii 14 ani: „Nu sunt motive de panica”

news

Directorul stiintific al Institutului National pentru Fizica Pamantului, Mircea Radulian, a declarat, pentru Mediafax, ca seismul de magnitudine 5,8 produs in Buzau si resimtit in Capitala, este cel mai puternic din ultimii 14 ani, precizand insa ca nu sunt semne privind un cutremur major curand.

„Da asa este corect (este cel mai puternic cutremur din ultimii 14 ani -n.r.). Este un cutremur de adancime in partea cea mai adanca a judetului Vrancea, la 151 de kilometri, este de magnitudine moderata calificam noi, chiar daca a fost ceva mai mare, el intra in categoria cutremurelor moderate care nu produc pagube. Sunt simtite, pot produce panica, dar nu au efecte deosebite. In general s-a simtit numai unda, cea mai puternica unda transversala care vine ceva mai tarziu si a durat cam 5 secunde aproximativ. A fost o miscare scurta”, a declarat, pentru Mediafax, directorul stiintific al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului, Mircea Radulian.

Acesta a precizat ca este posibil ca urmatoarele zile sa se mai inregistreze niste replici ale cutremurului, insa scazute in intensitate.

„Ca activitate, este un regim la care ne asteptam in Vrancea. In primul rand cutremure mici de 2-3, cam 15 pe luna aproximativ statistic, acestea vor fi in permanenta. Cutremurele ceva mai mari, peste 4, mai rare, vor fi cam la interval de o luna, dar ele trebuie sa intelegeti ca pot sa fie doua intr-o luna, cateva luni sa nu fie, nu neaparat unul in fiecare luna. Anul acesta a fost o activitate mai slaba, anul trecut a fost o activitate normala. Cutremure mari, de peste 5, sunt mai rare, nu e obligatoriu sa avem anul acesta, e posibil sa nu avem niciunul, acestea sunt doar prognoze, iar un cutremur mare este foarte greu de prognozat. E posibil sa apara cam oricaand, dar sunt rare. Poate fi peste 5 ani, peste 10 ani un cutremur peste 7 . Astea mari sunt rare, cam 2-3 pe secol . Acum suntem intr o perioada mai linistita, nu avem semne ca va veni un cutremur mare foarte curand”, a completat Radulian.

Un cutremur cu magnitudine 5,8 s-a produs in noaptea de sambata spre duminica in judetul Buzau, zona seismica Vrancea, fiind resimtit puternic si in Capitala. Aproximativ trei ore mai tarziu, un nou seism a avut loc in zona Vrancea, avand o magnitudine de 3,2.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: