Mihail Kasianov, primul sef de guvern al lui Putin din anii 2000, declarat „agent strain” de justitia rusa, dupa ce a criticat invazia in Ucraina

externe

Mihail Kasianov, premier, Rusia, agent strain, justitie, razboi, Ucraina

Justitia rusa l-a declarat vineri pe fostul premier Mihail Kasianov, devenit oponent al puterii si care a parasit Rusia denuntand ofensiva din Ucraina, drept „agent strain”, relateaza AFP, citata de Agerpres.

Numele lui Mihail Kasianov, care a fost primul sef de guvern al lui Vladimir Putin la inceputul anilor 2000, apare acum in registrul „agentilor straini” al Ministerului Justitiei, termen infam care aminteste de „dusmanul poporului” din epoca sovietica.

Ministerul ii reproseaza lui Kasianov ca „s-a opus operatiunii militare speciale din Ucraina” si ca este „membru al Comitetului Anti-Razboi din Rusia, o asociatie ale carei activitati vizeaza discreditarea politicii externe si interne a Rusiei”.

Acest „comitet”, cu activitati foarte limitate, a fost creat in 2022 in strainatate de mai multi oponenti rusi, printre care fostul oligarh in exil Mihail Hodorkovski.

Premier al lui Putin in primii sai ani la putere, din 2000 pana in 2004, Kasianov a devenit apoi foarte critic la adresa presedintelui rus.

In iunie 2022, el a declarat pentru AFP ca nu-l mai recunoaste pe Vladimir Putin cu care a lucrat, spunand ca spera ca Rusia sa revina intr-o buna zi pe „calea democratica”.

Inainte de ofensiva din Ucraina, Kasianov a condus Partidul Libertatii Poporului (PARNAS), un mic partid liberal. El a anuntat in iunie 2022 ca a parasit Rusia.

Statutul de „agent strain” impune constrangeri administrative grele persoanelor sau entitatilor in cauza, printre care un control regulat al surselor de finantare. De asemenea, impune ca orice publicatie, inclusiv pe retelele sociale, sa fie insotita de eticheta „agent strain”.

Puterea rusa si-a intensificat reprimarea oricarei voci disidente de la lansarea ofensivei impotriva Ucrainei in februarie 2022. Aproape toti oponentii de marca sunt in inchisoare sau in exil in strainatate, reaminteste AFP.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: