Ministrul Finantelor, Caciu (PSD): „Sunt briliant, pot sa fiu si presedinte. S-ar putea sa surprind universul intr-o zi si sa-i incurc regulile”

politica

Ministrul Finantelor, Adrian Caciu (PSD), anunta in 2017 ca are o minte „brilianta” si ca poate sa fie orice: „presedinte, deputat, senator, premier, ministru”. Se pare ca a fost vizionar, intrucat peste patru ani el a ajuns ministru.

Intr-o postare pe blogul lui, cu ocazia implinirii varstei de 43 de ani, Caciu si-a adus lui insusi numeroase ode.

„Am fost un copil cuminte, cu o minte de nazdravan. As putea spune geniala, dar ar insemna sa ma pup singur pe frunte. O sa ma limitez la ‘sclipitoare’. Ca adult, sunt la fel de ‘briliant’. Intre mine si Soare distanta e egala cu cea dintre el si mine. Sunt bine, multumesc!

Pot fi orice. Presedinte, deputat, senator, premier, ministru, functionar, director, CEO, CFO si alte C-uri din astea bombastice, simplu angajat, ‘sef la lopeti’, ca sa nu spun sef de post.

(…) Am comportament de leader, desi dorm in haina de poporan. Unii ma invidiaza, altii ma barfesc. Unora le plac, altora nu. Acum, sa-mi fie scuzata aroganta, nici nu o sa incerc sa le plac! Tati, e greu sa ma intelegeti daca nu priviti viata ‘pro’! Iubesc prea mult aceasta tara ca sa imi pierd timpul explicand unora cum isi irosesc energia pe chestii fara rost. Prefer sa fac, sa tac si sa-i las in pace pe prosti! Sunt un optimist incurabil, un idealist notoriu, la mine nu exista ‘nu se poate’, exista doar ‘hai sa incercam’. Nu cred in tabu-uri, iar tabu-urile sunt speriate de mine!

Sunt un arici! Nu suport prostia si ignoranta, iar pe masura ce trece timpul sunt tot mai putin tolerant la incompetenta. Nu ma intereseaza coruptia. Consider ca toti cei care sufera de sindromul coruptiei sunt prosti care vor sa fure startul si sa parvina. Treaba lor de prosti!

(…)  Cand m-oi lasa de incercarea de a face bine tarii mele si poporului meu, poate o sa ma apuc de muzica. Insa nu as vrea sa se stie ca eu cant. The shadow man, asa imi va fi numele! Nu am nevoie de publicitate. Dumnezeu ma iubeste asa, anonim. Si eu il iubesc, asa impersonal, cum mi se prezinta.

Ce sa va mai zic? Am fost si print si cersetor, am cantat si am iubit, am fost si sus, am fost si jos. Sunt o sinusoida intr-un univers controlat. S-ar putea sa surprind universul intr-o zi si sa-i incurc regulile… dar asta nu va priveste pe voi…

(…) Asta e unul din blestemele acestei tari: a fost condusa de slugi. Cum se ridica unul independent, cum ii apar dosare, cum e tradator, cum i se taie capul!

Nu m-am decis ce fac in 2019. Daca mai fac multe figuri Klaus sau Dacian, s-ar putea sa ma aiba contracandidat. Cu dosarele pe masa. Alea despre ipocrizie. Poate ca nu e cazul. Nu m-am decis unde o sa fiu in 2020. Dar cu siguranta ne vom auzi si veti sti”, scria Caciu in 2017 pe blogul lui.

Activistul Valeriu Nicolae, care a studiat sute de CV-uri ale politicienilor, il considera insa „imbecil” pe Caciu.

„Pe scurt ministrul nostru Caciu spune ca este genial, arici, latrator/muscator si implicit acum sluga, blestem, hot si sinusoida controlata.

Baietul, ca mai toti ministrii cei mareti a lins la greu unde a trebuit. Promovat la greu de DCNews, RomaniaTV, Antena 3 si Metropola TV (Pandele/Firea).

Traim vremea limbecililor. Sau a guvenului Ciuca. Bravo Citu, bravo Iohannis”, a scris Valeriu Nicolae.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: