Ministrul Justitiei o umileste public pe Dancila. Pozitie radical diferita in cazul lui Felix Banila

news

Ministrul Justitiei, Ana Birchall, a anuntat, miercuri, ca si-a manifestat in discutia de marti cu Felix Banila „profunda nemultumire” fata de modul in care a actionat in cazul familiei Melencu. Ea a sugerat ca va demara procedura de revocare, daca Banila nu va demisiona, asa cum a solicitat presedintele Iohannis.

”Am avut ieri o discutie cu procurorul sef al DIICOT, dupa cum deja s-a aflat si in presa. Confirm ca mi-am exprimat nemultumirea fata de cateva aspecte, in primul rand fata de faptul ca de aproape 2 luni cer masuri ferme pentru combaterea traficului de persoane, a clanurilor interlope. Nu va ascund ca mi-am exprimat profunda nemultumire, asta i-am spus si vineri, pentru ca am avut si atunci o conversatie telefonica, iar acum i-am repetat ca nu consider deloc acceptabil modul in care s-a actionat la casa familiei Melencu. Sa stiti ca este important sa respectam legea, dar in acelasi timp sa avem respect fata de suferinta si nu ne costa nimic sa fim oameni”, a declarat Ana Birchall.

Intrebata de jurnalisti daca va demara procedura de revocare din functie a lui Banila, Birchall nu a infirmat: ”O sa anunt fiecare pas la momentul respectiv”.

”Nu e un moment deloc simplu pentru domnul Banila. Dar orice institutie e dincolo de persoane. Pe mine ma intereseaza ca fiecare institutie sa fie intarita”, a mai spus Birchall.

Viorica Dancila a afirmat, marti, ca discursul lui Klaus Iohannis in care ii cere demisia lui Felix Banila e unul electoral. Premierul sustine ca nu trebuie intervenit in justitie, iar seful statului ar fi putut sa ceara o analiza inainte sa ii ceara demisia procurorului-sef al DIICOT

„Mie mi se pare un discurs de campanie electorala. Eu sunt convinsa ca romanii fac o analiza. De fiecare data am spus ca pe justitie trebuie o analiza in domeniul justitiei. Daca eu faceam acea afirmatie pe care a facut-o domnul presedinte aseara, sa cer demisia cuiva, cred ca era un scandal mare acum. Cred ca nu trebuie sa intervenim in justitie. Cred ca trebuia sa ceara o analiza. Eu analizez mereu pasii”, a spus Dancila.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: