Monumentul Unirii, gata dupa 25 de ani, e sursa de glume pe internet. Cu ce seamana cele 4 cruci de 20 de metri

life

Monumentul Unirii de la Alba Iulia, pentru care s-au alocat 10,2 milioane de lei, este finalizat si va inaugurat de 1 Decembrie. Constructia este din piatra, are forma unor patru cruci si a doua litere ”U” intoarse, fiind ironizata ca, din unele unghiuri, seamana cu logo-ul Facebook.

Proiectul Monumentului Unitatii Nationale a fost realizat acum mai bine de 25 de ani, fiind declarat castigator in anul 1993, din 29 de machete apartinand a 27 artisti plastici, si trebuia sa marcheze 75 de ani de la infaptuirea Marii Uniri. Concursul a fost reluat in 2008, solutia lui Mihai Buculei fiind desemnata, din nou, castigatoare.

Lucrarile la Monumentul Unirii au inceput abia in vara, iar multe voci sustineau ca nu mai este timpul fizic pentru a fi gata pana la 1 Decembrie. Acesta a fost finalizat zilele trecute, dupa ce in toamna s-a lucrat intens, vremea fiind prielnica.

Monumentul Unirii este situat in Parcul Unirii, are 20 de metri inaltime, este din piatra sub forma unor patru cruci si a doua litere ”U” intoarse. Piatra a fost adusa din Bulgaria.

Cele patru cruci unite in partea superioara reprezinta simbolic cele patru provincii romanesti care s-au regasit intr-o singura tara de 1 Decembrie 1918. Insa, din unele unghiuri, constructia seamana cu logo-ul Facebook, starnind numeroase ironii pe retelele de socializare, o parte dintre internauti spunand ca la ceremonia de inaugurare va fi prezent si fondatorul retelei de socializare Mark Zuckerberg. Mai mult decat atat, fotografia a fost modificata, iar partile exterioare ”vopsite” in albastru deschis.

Pentru realizarea Monumentului Marii Uniri a fost semnat un contract intre Ministerul Culturii si sculptorul Buculei, in valoare de 10,2 milioane de lei, si care s-a angajat ca il termina in termen, adica inainte de 1 Decembrie.

Constructia este impunatoare, cat un bloc de 7-8 etaje si cantareste peste 1.500 de tone. Aceasta va fi sfintit in 1 Decembrie, la ora 12:00, iar la ora 15:00 va fi inaugurat, la ceremonie fiind asteptat si presedintele Klaus Iohannis, potrivit autoritatilor locale.

Alaturi de acesta va fi inaugurat si Podul Unirii, care face legatura intre monument si Catedrala Reintregirii Neamului, in care au fost incoronati Regii Ferdinand si Maria. Podul este iluminat pe timp de noapte, construit din metal si lemn, cu margini de sticla. Pe el se va traversa, astfel, cel mai important parc din oras si a fost armat astfel incat sa sustina sute de persoane.

De asemenea, a fost refacut si parcul in care a fost construit podul. La cateva sute de metri de acesta se afla Sala Unirii, simbol si templu al Romaniei Mari, in care delegatii romanilor transilvaneni au votat Marea Unire.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: