Moscova sustine ca a cucerit Soledar in totalitate: „Acum putem sa taiem liniile de aprovizionare ale fortelor ucrainene in orasul Bahmut”

externe

Ministerul Apararii rus a anuntat vineri ca fortele sale au preluat inca de joi controlul total asupra Soledar, un orasel din estul Ucrainei cunoscut pentru minele sale de sare, potrivit media de stat ruse, citate de Reuters.

Capturarea acestei localitati de catre Rusia va permite trupelor sale sa taie liniile de aprovizionare ale fortelor ucrainene in orasul Bahmut, situat in apropiere si mult mai mare, potrivit ministerului.

Reuters nu a reusit sa verifice in mod independent afirmatiile Ministerului rus al Apararii.

Anterior, Kievul declarase vineri ca fortele sale tin piept unei ofensive ruse de ‘mare intensitate’ la Soledar, dupa o ‘noapte fierbinte’ in aceasta mica asezare din estul tarii, supus unei presiuni crescute din partea trupelor Moscovei, in timp ce Institutul pentru Studiul Razboiului (ISW), un think tank american care monitorizeaza evolutia luptelor in timp real, afirma ca ‘fortele ruse au capturat probabil (de fapt) Soledar in 11 ianuarie’, adica miercuri, potrivit AFP.

Consiliul de Securitate al ONU urmeaza sa se reuneasca la 20:00 GMT pentru a discuta despre situatia in Ucraina, la aproape 11 luni de la declansarea invaziei ruse in aceasta tara.

‘Inamicul si-a aruncat aproape toate fortele principale in directia (regiunii) Donetk si mentine o ofensiva de o puternica intensitate’, a declarat pe Telegram ministrul adjunct al apararii ucrainean, Ganna Maliar.

‘Noaptea a fost fierbinte, luptele au continuat’, a spus ea. ‘Aceasta este o faza dificila a razboiului, dar noi vom castiga’, se declara convinsa Ganna Maliar.

In cazul in care se confirma, cucerirea Soledar, unde au ramas in jur de 500 de persoane din cei 10.000 de locuitori pe care ii avea inainte de razboi orasul, astazi complet distrus, ar permite Moscovei sa revendice in sfarsit o victorie militara dupa o serie de esecuri umilitoare, la aproape un an de la declansarea razboiului, noteaza AFP.

Luptele in si in jurul Soledar faceau ravagii de mai multe luni, dar au crescut brusc in intensitate in ultimele zile, in timp ce armata ucraineana se lupta cu mercenari ai grupului paramilitar rus Wagner in acest oras.

Referitor la ‘fotografii geoetichetate publicate in 11 si 12 ianuarie’, ISW afirma ca acestea ‘indica faptul ca fortele ruse controleaza probabil cea mai mare parte daca nu chiar intreg Soledarul si probabil au impins fortele ucrainene in afara periferiei de vest a orasului’.

Dar, potrivit ISW, capturarea micii localitati ‘este putin probabil sa anunte o incercuire iminenta a Bahmut’ si ‘nu va permite fortelor ruse sa exercite controlul asupra importantelor linii de comunicatii terestre ucrainene’ catre marele oras din zona.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: