Multiple surse confirma: PNL si-a schimbat strategia, are de gand sa renunte la Florin Citu. Moise Guran, indicii privind prezenta a doua tabere mari in PNL

politica

Surse politice citate de televiziunile de stiri si de site-uri independente de stiri anunta ca Ludovic Orban a anuntat, marti, in carul negocierilor cu USR PLUS si UDMR va doreste sa fie nominalizat premier din noi. Liderii partidelor au termen pana joi sa analizeze aceasta noua varianta.

„Am convenit in cursul primelor doua zile de negocieri pe care le-am avut cu liderii USR-PLUS si UDMR sa comunicam doar impreuna si doar acele lucruri asupra carora am ajuns la un acord.

Intelegerea noastra comuna a fost sa evitam comunicarile individuale de pozitii care nu au facut obiectul consensului dintre liderii celor trei formatiuni. Raman consecvent acordului agreat cu ceilalti parteneri de discutie.

Consider ca orice propunere sau posibila solutie menita sa consolideze formarea viitoarei coalitii trebuie adusa pe masa discutiilor si incurajez toti partenerii sa ramana consecventi acordului agreat initial”, a anuntat Orban dupa intalnirea de marti cu liderii USR PLUS si UDMR.

Insa surse din cele doua partide au facut publice amanunte din cadrul discutiilor. Ludovic Orban a pus pe masa varianta ca el sa fie din nou propunerea de prim-ministru.

Digi24 afirma ca Orban ar fi explicat ca este posibila revocarea lui Florin Citu din pozitia de premier propus de PNL, respectiv Biroul Politic National al partidului sa faca o alta propunere.

In aceasta situatie, USR PLUS ar avea dreptul sa primeasca functia de presedinte al Camerei Deputatilor, pentru Dan Barna, si discutiile s-ar debloca, pentru ca Orban, care tintea pana acum aceasta functie, ar urma sa o primeasca pe cea de prim-ministru.

Cei de la USR PLUS ar fi cerut un timp de gandire pentru a decide cum sa procedeze in aceasta noua situatie, in timp ce Ludovic Orban incearca sa adune sustinere pentru o posibila nominalizare a sa ca premier.

In acest sens, a avut o intalnire cu parlamentarii minoritatilor nationale, care pot asigura 18 voturi la investirea Guvernului.

Marti seara are loc o noua sedinta a conducerii PNL, surse din partid sustin ca Orban ar intentiona ca miercuri sa convoace sedinta BPN pentru a retrage nominalizarea lui Florin Citu.

La intalnirea de la Vila Lac, care a inceput in jurul orei 14:00, au participat Ludovic Orban, Dan Barna, Dragos Tudorache si Kelemen Hunor.

Razboi la varful PNL?

Moise Guran a avut, marti seara, o iesire publica surprinzatoare, in care i-a luat apararea lui Florin Citu si l-a atacat dur pe Ludovic Orban, sugerand astfel ca in PNL sunt doua tabere mari in jurul celor doi lideri.

„Inteleg ca dl Ludovic Orban doreste sa fie din nou prim-ministru, desi este evident nu numai faptul ca prestatia domniei sale din ultimul an a readus PSD la 30%, dupa ce scazuse la 20%, dar si ca formarea unui nou guvern, intr-o situatie critica, de pandemie, este blocata de dorinta acestuia de a conduce in continuare Romania, fie si din postura de sef al Camerei Deputatilor. In aceste conditii, am decis sa ies temporar din tacerea pe care mi-am impus-o in ultimele noua luni ca sa fac doua precizari:

1. Timp de aproape trei ani, cat au fost proteste de strada, un tip foarte putin cunoscut a fost aproape de fiecare data in Piata Victoriei, discret, fara sa cerseasca atentie sau publicitate, fara sa fie inconjurat de fani sau macar de cunoscuti, fara sa strige sau sa agite steaguri, un om modest, linistit si cuminte ca majoritatea corporatistilor care veneau acolo si stateau asa, pur si simplu, pentru ca ei considerau ca e datoria lor sa vina si sa salveze democratia din Romania. Desi senator la vremea respectiva, era atat de putin cunoscut, incat nici jurnalistii nu prea il stiau si nu-l intrebau nimic. Acel protestatar anonim este acum nominalizat pentru functia de premier si clasa politica ar face bine sa ii acorde votul de investitura, dupa ce deja si-a batut joc de el, nu numai in primavara, ci si prin catararea pe umerii lui si a celorlalti care au iesit in strada. Ati inteles deja, numele respectivului este Florin Citu.

2. Dincolo de o suma de experiente care nu mi-au placut, motivul pentru care, la inceputul lunii martie, am facut stanga-mprejur si n-am mai intrat in politica a fost o intelegere pur si simplu penala intre Ludovic Orban si Nicusor Dan, privind ocuparea unor posturi de directori (atribuite prin concurs, potrivit legii) din Primaria Capitalei, cu avizul PNL. Cum eu nu am inteles cum pot sa-si dea PNL sau dl Ludovic Orban avizul pentru numirea unor oameni desemnati prin concurs in functii publice, cum eu, alaturi de dl Citu si alte sute de mii sau milioane, am stat trei ani in strada impotriva unor astfel de practici, am decis ca acesta este un compromis pe care nu-l pot accepta si am plecat acasa.

Motivul pentru care am tacut pana acum a fost ca n-am vrut sa fac mai mult rau decat bine. N-am vrut sa dezangajez oamenii la vot (s-au dezangajat singuri, caci nu-e nimeni orb, iar practicile PNL din ultimul an au fost foarte vizibile), n-am vrut sa castige tot PSD alegerile, un partid toxic care ne-a impins pe marginea prapastiei ca tara si pe marginea exodului ca indivizi.

Deocamdata nu doresc sa dau mai multe detalii despre experienta mea pseudo-politica, dar o sa o fac de indata ce este investit un nou guvern. Ceea ce va spun despre intelegerea dintre Dan si Orban va poate confirma oricare dintre cei aproximativ 50 de membri ai birourilor politice ale USR si PLUS, partide care la inceputul lunii martie au ajuns pe buza destramarii aliantei, din cauza acestei revelatii.

Scopul neechivoc al acestei postari este oprirea domnului Orban din marsul delirant prin care pare ca vrea sa calce in picioare putinul care a mai ramas din coerenta acestei natiuni, in vremuri de pandemie si la fel de putinul ramas din ceea ce am sperat noi aia care am iesit in strada”, a scris Guran pe Facebook.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: