„Ne despartim”. Tariceanu crapa de nervi, reactie in urma deciziei Parlamentului European in cazul Laurei Codruta Kovesi

politica

Calin Popescu Tariceanu a avut o reactie agresiva, sambata, camd a fost intrebat despre decia presedintelui PE in cazul Kovesi. Cei care au un rol important in Justitie trebuie sa respecte Constitutia, a declarat, sambata, presedintele Senatului, rugat sa comenteze aprecierile pozitive ale presedintelui Parlamentului European la adresa Laurei Codruta Kovesi.

„Eu sunt de acord ca femeile (…) trebuie sa joace un rol din ce in ce mai important si joaca un rol din ce in ce mai important, in toate segmentele societatii, dar cei care joaca acest rol important si mai ales in Justitie trebuie sa o faca cu respectarea Constitutiei si a drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor. Acestea sunt valorile pe care s-a constituit, s-a creat si Uniunea Europeana, si pe baza valorilor acestora, noi am aderat la Uniunea Europeana. Cei care nu au respect pentru aceste valori si cred ca Justitia se face ca-n perioada comunista, cu Securitatea si cu procuratura, atunci, aici ne despartim, indiferent de cine este”, a spus Tariceanu, citat de Agerpres.

Presedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, i-a trimis vineri lui George Ciamba, ministrul roman al afacerilor europene si presedinte in exercitiu al Consiliului UE, scrisoarea oficiala prin care il anunta ca Laura Codruta Kovesi este candidata PE pentru functia de procuror-sef european si, de asemenea, ii comunica componenta echipei de negociere a legislativului comunitar in viitoarele discutii cu Consiliul.

Tajani a anuntat trimiterea scrisorii pe Twitter, pe care de altfel a si postat-o pe contul sau oficial de presedinte al PE.

„Laura Codruta Kovesi este candidata @Europarl_EN pentru Biroul Procurorului Public European. Are toate calitatile necesare pentru a face o treaba foarte buna. Avem nevoie de mai multe femei exemplare ca ea in pozitii de conducere”, a postat Tajani pe contul sa de Twitter.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: