Nelu Tataru: „Urmeaza doua saptamani grele”. Acum se vad cel mai bine efectele deciziei iresponsabile a CCR

news

Ministrul Sanatatii Nelu Tataru a afirmat ca urmeaza doua saptamani grele in care vom avea o crestere progresiva a numarului de cazuri. El a precizat ca, in acest moment suntem in saptamanile in care se consuma boala celor aproape 4.000 de pacienti care au refuzat internarea sau au solicitat externarea.

„Suntem intr-o recrudescenta cu o crestere a numarului de cazuri. Suntem de opt saptamani, din prima saptamana a lunii iunie cand ajunsesem la 120-130 de cazuri noi de la o zi la alta a urmat o crestere. In toata aceasta perioada am avut masuri de relaxare, am avut de pe 3 iulie pana pe 21 iulie si lipsa unui cadru legislativ, lipsa unor parghii pentru a putea gestiona pacientii infectati, simptomatici sau asimptomatici.

Incepand cu 23 iulie, odata cu intrarea in vigoare a legii, am reluat aceasta munca titanica de identificare, diagnosticare, carantinare sau izolare la domiciliu”, a afirmat Nelu Tataru joi la prezentarea amplasamentului noului Spital Clinic Judetean de Urgenta Sibiu, intrebat cat de grava e situatia privind COVID si care este cel mai sumbru scenariu.

Ministrul Sanatatii a adaugat ca acum se consuma boala celor aproximativ 4.000 de persoane care au refuzat internarea sau au cerut sa fie externati.

„In acest moment suntem in saptamanile in care se consuma boala celor aproape 4.000 de pacienti care au refuzat internarea sau au solicitat externarea in cele aproape trei saptamani. Sunt doua saptamani grele in care vom avea o crestere progresiva a numarului de cazuri. Ramane ca noi, ca sistem sanitar, ca minister, ca Guvern, sa adaptam posibilitatile sanitare pe care le avem, paturile de terapie intensiva, aparatura la numarul pe care in fiecare zi il vedem la terapie intensiva, ca si adresabilitate la unitatile de primire urgente”, a completat Tataru, citat de news.ro.

El a mai spus ca ne putem astepta la o scaderea a infectarilor cu noul virus, peste doua sau trei saptamani, in cazul in care oamenii si agentii economici respecta regulile de protectie.

„Suntem in cele doua saptamani pe care, daca le gestionam, nu doar noi Guvernul si populatia si agentii economici care au beneficiat de acele relaxari, daca le luam si le asezam cu acele reguli simple – portul mastii, spalatul pe maini, un dezinfectat prezent la locul de munca, prezent la o terasa, distantarea sociala, respectarea acestor reguli si seara, dupa ora 22.00, respectarea acestor reguli si in zonele turistice, putem vorbi peste doua trei saptamani despre o aplatizare si o scadere a numarului de cazuri. Daca nu vom respecta aceste reguli, sa ne asteptam la o crestere relativa, progresiva pe care sistemul sanitar se va stradui sa o gestioneze”, a conchis Nelu Tataru.

Grupul de Comunicare Strategica a anuntat joi alte 1.356 de cazuri de imbolnavire cu noul coronavirus, confirmate in ultimele 24 de ore, cel mai mare numar de cazuri zilnice de la declansarea pandemiei in Romania. Bilantul este de 49.591 de persoane infectate. In Bucuresti au fost confirmate 223 de cazuri noi de COVID-19.

De asemenea, 35 de persoane au decedat, numarul total ajungand la 2.304. Un numar de 23.346 de teste au fost facute in ultimele 24 de ore, 13.566 in baza definitiei de caz si a protocolului medical, iar 9.780 la cerere.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: