Netejoru, la un pas sa fie dat afara. Un membru CSM cere sa fie revocat: „90% dintre actiunile Inspectiei Judiciare au fost anulate”

news

Procurorul Cristian Ban, membru al CSM, a solicitat, marti, sesizarea Comisie speciale a Consiliului pentru analizarea si propunerea revocarii lui Lucian Netejoru din functia de inspector-sef al Inspectiei Judiciare.

„Avem pe ordinea de zi de analizat adresa Inspectiei Judiciare privind acel control dispus de catre Sectia pentru procurori in ianuarie 2020, un control dispus la Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie privind prioritizarea solutionarii dosarelor in cadrul acestei unitati de parchet.(…). La sedinta trecuta s-a suplimentat materialul cu o analiza a solutiilor de respingere a actiunilor disciplinare pe motive de netemeinicie si de nelegalitate, iar vineri a avut loc dezbaterea raportului de activitate a Inspectiei Judiciare aferent anului 2020. Din punctul meu de vedere, toate aceste trei elemente au legatura intre ele. Tocmai datorita concluziilor care se degaja din aceste trei materiale, eu va solicit sa fiti de acord cu sesizarea Comisiei speciale (…) din cadrul CSM in vederea analizarii si propunerii ulterioare catre Plenul CSM a revocarii din functia de inspector sef al domnului Lucian Netejoru”, a declarat Cristian Ban in cadrul sedintei Sectiei pentru procurori a CSM.

El arata ca primul motiv este cel care rezulta „in mod clar” din rapoartele de activitate si, in special, din ultimul raport de bilant, cel aferent anului 2020.

„Mi-am permis sa fac o analiza mai aprofundata la ceea ce a insemnat activitatea Inspectiei Judiciare in ultimii patru ani, din 2016 pana in 2020, si am constat ca in aceasta perioada au fost inaintate catre Sectia pentru procurori in materie disciplinara de catre Inspectia Judiciara un numar de 50 de actiuni disciplinare. Dintre acestea, nu mai putin de 18 au fost respinse si zece au fost anulate de catre Sectia pentru procurori in materie disciplinara, intr-un procent de 90% fiind mentinute la ICCJ. Din statistica pe care am avut-o in vedere rezulta clar trendul descendent in ceea ce inseamna activitatea aceste institutii esentiale pentru sistemul judiciar, care a culminat cu activitatea din anul 2020, cand s-a ajuns la un record, din pacate istoric negativ, in ceea ce priveste actiunile admise de catre Sectia pentru procurori. In anul 2020, o singura actiune disciplinara a fost admisa, sase actiuni disciplinare au fost respinse ca neintemeiate, iar sapte au fost anulate pentru nerespectarea dispozitiilor legale care guverneaza activitatea de efectuare a cercetarii disciplinare”, a explicat procurorul.

De asemenea, spune acesta, au fost incalcate „flagrant” dispozitiile articolului 45 din Legea 317/2004, cel care reglementeaza sesizarea din oficiu a inspectorilor judiciari cu privire la aspecte cu care au fost deja investiti, pentru a se repune in acest fel in termen.

„S-a mai constatat ca s-au avizat de catre Lucian Netejoru trei referate intocmite de catre inspectorul judiciar desemnat sa instrumenteze cauza, respectiv cele de prelungire a termenului de efectuare a verificarilor prealabile, de modificare a obiectului cererii si de desemnare a celui de-al doilea inspector cu incalcarea dispozitiilor legale si regulamentare privind principiul impartialitatii. De asemenea, s-a avizat confirmarea rezolutiei de exercitare a actiunii disciplinare cu incalcarea principiului impartialitatii, care ar trebui sa guverneze activitatea Inspectiei Judiciare. Si nu in ultimul rand, s-a constatat in mod definitiv ca s-a incalcat principiul repartizarii aleatorii a cauzelor de catre Inspectia Judiciara, cu consecinta afectarii ordinii de repartizare a lucrarilor. Eu, unul, ma asteptam din partea inspectorului sef sa-si prezinte demisia de onoare. Insa, acest lucru nu s-a intamplat”, a spus Cristian Ban, citat de Agerpres.

Un alt motiv care, din punctul sau de vedere, este de natura sa atraga revocarea lui Lucian Netejoru este acela al „consemnarii de mentiuni false in cuprinsul raportului de activitate pe anul 2020.

„Astfel, se mentioneaza in raportul prezentat vineri ca o vulnerabilitate instabilitatea legislativa si practica neunitara a Sectiei pentru procurori. Or, aceste doua aspecte sunt niste minciuni grosiere. In primul rand, in anul 2020 nu au existat modificari legislative in materie. In al doilea rand, din datele pe care le am, din cele 18 actiuni respinse ca neintemeiate, una singura a fost modificata in recurs la ICCJ, iar din cele sapte actiuni anulate de catre Sectia pentru procurori, tot o singura actiune a fost modificata la ICCJ”, a afirmat Cristian Ban.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: