Nici natura nu-i mai suporta: liniile de aparare rusesti din Crimeea, distruse de cea mai puternica furtuna din ultimii 100 de ani – VIDEO

externe

Crimeea, furtuna, linii defensive, rusesti, distruse

Pe internet au aparut, incepand de aseara, numeroase videoclipuri si fotografii care arata impactul unei furtuni majore care a afectat duminica peninsula Crimeea, iar oficialii ucraineni au raportat ca liniile de aparare de coasta rusesti au fost distruse de fenomenele meteo extreme.

Situata in sudul Ucrainei, pe tarmurile Marii Negre, Crimeea a fost ocupata de regimul Putin in 2014. Ulterior, aici a avut loc un referendum de „unificare” cu Rusia, actiune care a fost condamnata pe scara larga pe plan mondial.

Pe fondul razboiului in curs de desfasurare din Ucraina, care a inceput in februarie 2022, Rusia a sustinut ca recunoasterea de catre Ucraina a Crimeei ca teritoriu rusesc este o conditie principala pentru a pune capat conflictului.In schimb, Ucraina a refuzat aceasta cerere si a inclus peninsula pe lista regiunilor ocupate pe care urmareste sa le elibereze de sub controlul rusesc.

Duminica, Crimeea a fost lovita de o furtuna majora, denumita „Bettina” de meteorologii greci, care a provocat valuri de aproape 10 m inaltime si a expus multe zone riscului de inundatii, relateaza Newsweek.

Totodata, furtuna considerata de meteorologi ca fiind cea mai puternica din ultimii 100 de ani, a distrus numeroase pozitii defensive rusesti situate de-a lungul coastei Crimeei, potrivit unor postari efectuate chiar de bloggeri rusi pe canalele Telegram.

„Vanturi de uragan de pana la 40 de metri pe secunda smulg copaci si smulg acoperisuri. Multe cartiere din Evpatoria sunt inundate, iar transportul public a fost oprit in Sevastopol. Furtuna a ajuns si in Rusia: cele mai puternice vanturi fac ravagii in Anapa si Krasnodar”, precizeaza o astfel de postare.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: