externe

Noul presedinte al Cehiei este generalul Petr Pavel. Erou al razboiului din fosta Iugoslavie, el este un sustinator al sprijinului militar pentru Ucraina

Presedintele Klaus Iohannis i-a transmis, sambata, felicitari noului presedinte al Cehiei, Petr Pavel, pronuntandu-se pentru intarirea relatiilor dintre cele doua state.

„Felicitari presedintelui nou ales al Republici Cehe, Petr Pavel. Astept cu nerabdare sa lucram impreuna pentru a intari relatiile bilaterale si pentru a ne coordona indeaproape in cadrul UE si al NATO”, a scris Iohannis, sambata, pe Twitter.

Petr Pavel, fost sef al Comitetului Militar al NATO si sustinator al sprijinului militar pentru Ucraina, a castigat sambata alegerile prezidentiale din Republica Ceha cu 57,4% din voturi, potrivit rezultatelor patiale dupa numararea a 93% din buletinele de vot.

Rivalul sau Andrej Babis a obtinut 41,67% din voturi, potrivit rezultatelor dupa numararea completa a buletinelor de vot, precizeaza Agerpres.

„Felicitari generalului Pavel pentru victorie. Il felicit pentru ca a devenit viitorul presedinte al Republicii Cehe”, a notat Andrej Babis pe Twitter dupa aflarea rezultatelor finale.

La randul sau, Petr Pavel a multumit „celor care au votat pentru (el) si de asemenea celor care nu au facut-o, dar au venit la urne, pentru ca ei au aratat clar ca onoreaza democratia si ca le pasa de tara”. „Vad ca valori precum adevarul, demnitatea, respectul si modestia au castigat in aceste alegeri”, a adaugat el.

Rata de participare in aceasta tara membra a UE si NATO, cu o populatie de 10,5 milioane, a fost de 70, 25%.

Petr Pavel, general in rezerva in varsta de 61 de ani, s-a prezentat in alegeri drept candidat independent si beneficiaza de sprijinul guvernului de centru-dreapta.

Andrej Babis, un miliardar de 68 de ani, care a ocupat postul de premier intre anii 2017 si 2021, s-a angajat in timpul campaniei sa oblige guvernul sa sustina populatia in fata cresterii preturilor.

In primul tur, in care au concurat opt candidati, Pavel il devansase pe Babis, obtinand 35,4% din sufragii fata de 35% ale acestuia. El a beneficiat intre timp de voturile unora dintre concurentii eliminati in primul tur.

Campania intre cele doua tururi ale scrutinului a fost aspra, cu un val de dezinformari care l-au avut drept tinta pe Pavel si amenintari cu moartea la adresa lui Babis si a familiei sale.

Petr Pavel il va inlocui pe Milos Zeman, politician controversat, care intretinuse legaturi stranse cu Moscova inainte de a face o cotitura in momentul invaziei ruse in Ucraina.

Petr Pavel a promis ca va fi un presedinte independent, neinfluentat de politica partidelor, ca va continua sa sustina ajutorul pentru Ucraina sfasiata de razboi si ca va sprijini candidatura Kievului pentru a deveni membru al UE.

Petr Pavel este un erou al razboiului din fosta Iugoslavie, in timpul caruia el a ajutat inclusiv la eliberarea unor soldati francezi. Ulterior el a devenit sef al Statului Major ceh si a exercitat in perioada 2015-208 functia de presedinte al Comitetului Militar al NATO, fiind astfel cel mai inalt responsabil militar al Aliantei Nord-Atlantice.

Pavel va deveni al patrulea presedinte al Republicii Cehe dupa ce ea a devenit stat independent, in urma sciziunii pasnice cu Slovacia, in 1993, la patru ani dupa ce Cehoslovacia a abandonat regimul sau comunist totalitar, iesind de pe orbita Moscovei.

Predecesorii lui Petr Pavel au fost Vaclav Javel, un dramaturg disident anticomunist care a condus Republica Ceha din 1993 pana in 2003, economistul Vaclav Klaus (2003-2013) si Milos Zeman, al carui mandat expira in martie.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Cum se castiga contracte de peste 1 milion euro cu primaria lui Piedone. Denumirea firmei norocoase contine numele nepotului lui Piedone

Intr-o plangere adresata DNA de catre un fost director din Primaria Sectorului 5, aflata in…

55 de minute ago

„Oscarurile Washingtonului”. Iohannis va fi premiat in SUA pentru „conducerea exemplara a Romaniei si pentru rolul sau de lider transatlantic si european”

Consiliul Atlantic il va onora in acest an pe presedintele Romaniei, Klaus Werner Iohannis, cu…

36 de minute ago

Veste pentru Moscova. Lituania anunta ca batalionul american va ramane in tara pe termen nelimitat, nu pana la sfarsitul anului 2025

Ministrul lituanian al Apararii, Laurinas Kasciunas, a declarat ca batalionul militar american va ramane in…

24 de minute ago

BEC a acceptat noua candidati pentru functia de primar al Capitalei. Printre acestia sunt Sosoaca, Firea si Piedone

Noua candidati intra in cursa electorala pentru a obtine pe 9 iunie fotoliul de primar…

30 de minute ago

Pe cine vizeaza noul pachet de sanctiuni americane contra Rusiei, emis pe 1 mai. Apar si firme din China, Slovacia, Belgia si Turcia

La 1 mai, Departamentul Trezoreriei SUA a impus noi sanctiuni impotriva a sute de companii…

2 ore ago