„Nu mai vrem poeziile lui Varujan, membrii ALDE nu au avut niciodata incredere in el”. Se inteteste ciomageala din ALDE

politica

Presedintele ALDE Timis, deputatul Marian Cucsa, il critica pe vicepresedintele partidului Varujan Vosganian, care a spus ca prin plecarile din ALDE se face „o igienizare fortata”. Cucsa spune ca, daca a obosit, Vosganian ar trebui sa faca un pas in spate.

”Ascult cu mahnire declaratiile lui Varujan Vosganian care indeamna membrii ALDE sa plece din partid pentru a se face «igienizarea fortata»… mi se pare o lipsa totala de respect fata de fiecare coleg de partid… culmea, cei la care face referire, sunt membrii fondatori ai ALDE, oamenii care au pus pietrele de temelie ale partidului in timp ce domnia sa ii facea campanie lui Iohannis in 2014 si spunea ca nu se alatura demersului liberal pentru ca nu are nici o sansa de reusita sa intre in parlament… Dupa ce partidul a inceput sa creasca, sa mearga intr-o directie buna, el nu mai avea sansa sa fie pus pe liste la parlamentare din partea PNL si a sarit in ALDE, de unde si-a primit functia de deputat… Acum, vrea sa duca partidul spre o alianta cu Ponta, ca a obosit sa munceasca politic…”, a scris Cucsa pe Facebook.

Cucsa il sfatuieste pe Vosganian sa faca un pas in spate, daca a obosit.

”Daca a obosit, sa faca un pas in spate si sa nu mai negocieze el munca celor care au dezvoltat partidul, atat eu cat si colegi care sunt pusi la zid acum, muncim din 2014 la aceasta constructie si nu am obosit, putem sa iesim din impas, dar fara cei care se arunca in vehiculul ALDE fara a pune umarul la scoaterea lui din mlastina in care a fost dus… Nu mai vrem povetele si poeziile lui Varujan si solicit sa vorbeasca in nume propriu, nu in numele ALDE… cu o asemenea atitudine si aroganta, nu ma reprezinta nici pe mine, cred ca nici pe foarte multi primari, viceprimari, deputati, senatori, alesi locali sau membri simpli”, a scris deputatul ALDE pe Facebook.

In final, Marian Cucsa ii transmite lui Vosganian ca membrii ALDE nu au avut niciodata incredere in el.

”Domnule…Vosganian, membrii ALDE nu au avut niciodata incredere in dumneavoastra, iar acum ne-ati aratat ca de fapt noi nu contam, pentru ca ati pus mereu propriile interese inaintea oamenilor din echipa ALDE si va anuntam pe aceasta cale ca NU veti reusi sa ne dezbinati pentru ca telurile noastre nu coincid: dumneavoastra vreti sa nu va pierdeti functia dar noi nu vrem sa pierdem constructia!”, a scris Cucsa.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: