„Nu va e rusine?”. PSD provoaca un scandal monstru in Comisia Juridica la dezbaterea desfiintarii Sectiei Speciale

politica

Parlamentarii PSD striga si vocifereaza in cadrul sedintei Comisiei Juridice in care se dezbate proiectul de lege privind desfiintarea Sectiei Speciale. Cei mai vocali sunt pesedistii Nicusor Halici, Steluta Cataniciu, Laura Vicol.

Pesedistii au inceput sa zbiere in momentul in care presedintele comisiei, Alexandru Badea (USRPLUS), a inceput sa enumere motivele pentru care Sectia Speciala trebuie sa fie desfiintata, amintind si ca mii de judecatori au semnat in 2018 un protest legat de infiintarea sectiei.

„Au deschis dosar penal pe numele lui Frans Timmermans, prim-vicepresedintele Comisiei Europene, ca urmare a unei plangeri primite pe e-mail de la site-ul pesedist LUJU.RO, care reclama nici mai mult nici mai putin decat falsificarea raportului MCV. Evident ca n-aveau jurisdictie sa cerceteze oficiali europeni, ceea ce stiau si ei foarte bine, dar probabil au vrut sa demonstreze ca sunt dispusi sa ancheteze pe oricine li se cere de sus. Caraghios este ca nu acesta a fost motivul clasarii dosarului, ci lipsa de probe concludente.

Au pus-o pe doamna Kovesi sub control judiciar, cu interdictia de a parasi tara, pentru a-i sabota candidatura la functia de Procuror European. I-au deschis dosarul dupa un denunt al inculpatului Sebastian Ghita, refugiat in Serbia, care a acuzat-o ca in 2011, cand era Procuror General, i-ar fi cerut si ar fi primit bani pentru finantarea extradarii lui Nicolae Popa, plecat in Indonezia pentru a scapa de condamnarea la 10 ani de inchisoare din dosarul FNI. Motivele retinute de ICCJ pentru anularea masurii au fost halucinante: ordonanta nu era motivata, probe nu existau, faptele imputate nu erau infractiuni, interdictia de nu intra in legatura cu mass media nu exista in Codul de procedura penala, etc.

Au trimis 4 cereri catre DNA pentru a prelua dosarul Tel Drum, in care este anchetat Dragnea, motivand ca cercetarea ar viza si magistrati, ceea ce s-a dovedit a fi neadevarat. In disperarea lor de a-si salva fondatorul, au ajuns sa-i ameninte pe procurorii DNA cu deschiderea de dosare penale pentru „obstructionarea justitiei”, in caz ca s-ar fi opus solicitarilor. In cele din urma, sectia pentru procurori din CSM a hotarat ca prin aceste incercari s-a pus presiune si s-a afectat independenta procurorului de caz din cadrul DNA, dispunand totodata sesizarea Inspectiei Judiciare. O alta constatare revoltatoare a fost aceea ca toata tevatura avea la baza un denunt anonim”, a spus Badea.

Discursul lui Badea a fost intrerupt de strigate si zbierete din partea reprezentantilor PSD.

„Ati facut o intreaga pledoarie politicianista, ati incalcat procedura”, a strigat Halici, deputat PSD de Vrancea.

„Chiar nu va e jena, domnule presedinte”, a tipat si Steluta Cataniciu.

„Nu va e rusine?”, a fost o alta voce pesedista.

Presedintele ICCJ, Corina Corbu si presedintele CSM, Bogdan Mateescu, au parasit sedinta sustinand ca „discutiile sunt politizate”.

„Este o sedinta nepotrivita pentru statutul unui magistrat. Credeam ca va fi o discutie echilibrata, cu argumente juridice. Un astfel de comportament il regret ca exista in Parlamentul Romaniei (…) Punctul nostru de vedere este scris. Opteaza CSM pentru o solutie de echilibru. Trebuie incetata polarizarea societatii si polarizarea magistraturii. (…) Polarizarea din societate trebuie oprita, situatia actuala nu este una fericita, insa nici situatia anterioara nu a fost perfecta, in ciuda progreselor fantastice pe care le-au facut institutiile judiciare”, a declarat Mateescu.

„Aparitia acestei sectii a fost o insulta, pentru ca fenomenul infractional nu este asa de raspandit in cadrul magistratilor. Procurorii refuza sa faca parte dintr-o asemenea sectie, se considera insultati si jigniti”, a declarat seful DNA, Crin Bologa.

Nicusor Halici a continuat sa strige, intrerupand deseori sedinta, sustinand ca este incalcata procedura pentru ca li s-a dat cuvant intai reprezentantilor institutiilor judiciare.

Proiectul legii de desfiintare a Sectiei de Investigare a Infractiunilor din Justitie a intrat joi in dezbaterea membrilor Comisiei Juridice a Camerei Deputatilor, conform ordinii de zi aprobata pentru sedinta de astazi. Controversata initiativa legislativa, care a fost avizata negativ de plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) deoarece nu ar oferi suficiente garantii pentru asigurarea independentei magistratilor, reprezinta una dintre solicitarile Comisiei Europene inscrise in rapoartele MCV din ultimii doi ani si in rapoartele GRECO.

Cu toate acestea, proiectul actual, care nu corespunde cerintelor CSM si ale unei parti din asociatiile profesionale ale magistratilor, nu a fost agreat in forma initiala nici de reprezentantii UDMR, care nu isi doresc ca dosarele instrumentate pana acum de SIIJ sa treaca automat la Directia Nationala Anticoruptie. De aceea, reprezentantii UDMR au solicitat ca dosarele respective sa fie preluate de o alta sectie sau o directie care sa figureze in subordinea Parchetului General.

Se pare insa ca liderii coalitiei de guvernare PNL-USR PLUS-UDMR au ajuns in sfarsit la o solutie care sa le permita sa treaca proiectul legislativ prin Parlament si sa spere ca acesta va trece si de filtrul Curtii Constitutionale dupa ce va fi contestat de PSD, dupa cum au anuntat deja reprezentantii social-democratilor.

Conform unor surse politice, PNL si USR PLUS au acceptat una dintre conditiile puse de UDMR pentru a vota desfiintarea SIIJ si anume pe aceea privitoare la introducerea unei imunitati sporite pentru magistrati, astfel incat judecatorii si procurorii sa nu poata fi trimisi in judecata fara avizul CSM. Practic, Sectia de judecatori a CSM va aviza trimiterea in judecata a judecatorilor, iar Sectia de procurori va proceda identic pentru procurori. Acest aviz pentru trimiterea in judecata a magistratilor a fost invocat si de CSM atunci cand nu a fost de acord cu proiectul de lege propus de Stelian Ion, ministrul Justitiei.

Potrivit actualei reglementari din legea 303/2004, avizul CSM este necesar doar pentru perchezitia, retinerea sau arestarea judecatorilor sau procurorilor, nu si pentru trimiterea lor in judecata.

A doua conditie a UDMR privind trimiterea dosarelor instrumentate de SIIJ catre Parchetul General nu a intrunit consensul liderilor coalitiei de guvernare, care au decis sa fie respectata competenta materiala a Parchetelor – asa cum este ea prevazuta in procedura penala, iar dosarele cu magistrati care vizeaza infractiuni de coruptie vor fi instrumentate de Directia Nationala Anticoruptie.

Reprezentantii PNL, USR PLUS si UDMR ar dori ca acest proiect legislativ sa treaca de votul Camerei Deputatilor in maximum doua saptamani, dupa care sa fie transmis, in procedura de urgenta, Senatului, care este for decizional cu privire la aceasta initiativa de act normativ.

Proiectul a fost avizat pozitiv de Consiliul Legislativ, al carui presedinte este Florin Iordache, cel care, din calitatea de fost vicepresedinte al Camerei Deputatilor, a militat pentru infiintarea SIIJ.

Initiativa legislativa trebuia sa intre in dezbaterea Comisiei Juridice inca de saptamana trecuta, dar a fost amanata pentru astazi, pentru a participa la discutii atat ministrul Justitiei, Stelian Ion, cat si procurorul general Gabriela Scutea, judecatorul Corina Corbu – presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Bogdan Mateescu – presedintele CSM si reprezentantii asociatiilor profesionale ale magistratilor.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: