O racheta nord-coreeana a aterizat pentru prima data in largul coastei sud-coreene. Coreea de Sud denunta o „invazie teritoriala” si riposteaza

O racheta nord-coreeana a aterizat pentru prima data in largul coastei sud-coreene. Coreea de Sud denunta o invazie teritoriala si riposteaza
O racheta balistica nord-coreeana a aterizat, miercuri, la mai putin de 60 de kilometri de coasta Coreei de Sud, pentru prima oara cand o racheta de test a aterizat langa apele teritoriale ale sudului, ceea ce a determinat Coreea de Sud sa emita avertismente de raid aerian si sa lanseze rachete in semn de protest, informeaza Reuters.

Racheta a aterizat in afara apelor teritoriale ale Coreei de Sud, dar la sud de granita maritima in litigiu, in ceea ce presedintele sud-corean Yoon Suk-yeol a considerat „de fapt o invazie teritoriala”.

Armata sud-coreeana a lansat trei rachete aer-sol de precizie ca raspuns. Armele folosite au inclus un AGM-84H/K SLAM-ER, care este o arma de atac de precizie fabricata in SUA, si care poate zbura pana la 270 de kilometri cu un focos in greutate de 360 kg, a anuntat armata sud-coreana.

„Armata noastra nu poate tolera cu niciun chip acest tip de act provocator al Coreei de Nord si va raspunde strict si ferm in cadrul unei stranse cooperari dintre Coreea de Sud si SUA”, a aratat comandamentul intr-un comunicat de presa.

Coreea de Nord a lansat, miercuri, cel putin 10 rachete de diferite tipuri de pe coastele de est si de vest, a declarat armata sud-coreeana.

Potrivit comandamentului interarme, cel putin una dintre rachete a aterizat la 26 de kilometri sud de granita maritima in litigiu, la 57 de kilometri de orasul sud-coreean Sokcho, pe coasta de est, si la 167 de kilometri de insula Ulleung, unde au fost emise avertismente de raid aerian.

Lansarile au avut loc la doar cateva ore dupa ce Phenianul a cerut Statelor Unite si Coreei de Sud sa opreasca exercitiile militare la scara larga, spunand ca astfel de „provocare si imprudenta militara nu mai pot fi tolerate”.

In ciuda faptului ca presedintele sud-corean a declarat saptamana nationala de doliu dupa ce peste 150 de persoane au fost ucise intr-o busuclada de Halloween in Seul, Statele Unite si Coreea de Sud au inceput luni unul dintre cele mai mari exercitii aeriene militare combinate. Numite Vigilant Storm, exercitiile implica sute de avioane de razboi din ambele parti care organizeaza atacuri simulate 24 de ore pe zi.

Coreea de Nord a spus ca lansarile recente au fost ca raspuns la exercitiile aliate.

Pak Jong Chon, secretarul Comitetului Central al Partidului Muncitorilor din Coreea de Nord, aflat la guvernare, a declarat, miercuri, ca numarul de avioane de razboi implicate in Vigilant Storm dovedeste ca exercitiul a fost „agresiv si provocator” si a vizat in mod special Coreea de Nord. El a spus ca chiar si numele sau vine de la Desert Storm, operatiunea condusa de SUA, impotriva Irakului in anii 1990.

Marti, la Washington, purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, a comentat avertismentele Coreei de Nord cu privire la un raspuns „puternic” la exercitii, spunand ca Phenianul pare sa „caute un alt pretext pentru provocari pe care le-a intreprins deja, eventual pentru provocari pe care le-ar putea face in saptamanile urmatoare”.

El a spus ca exercitiile au fost „de natura pur defensiva” si ca Statele Unite i-au spus clar Coreei de Nord ca nu au nicio intentie ostila fata de tara.

Price a adaugat ca Statele Unite si aliatii sai au precizat, de asemenea, ca vor exista „costuri profunde si consecinte profunde” daca Coreea de Nord va relua testele nucleare, ceea ce ar fi un „pas periculos, destabilizator”. El nu a detaliat consecintele.

Intr-o convorbire cu secretarul de stat al SUA Antony Blinken, ministrul de externe sud-corean Park Jin a spus ca lansarea rachetelor nord-coreene este „fara precedent” si „un act grav de provocare militara”. Cei doi oficiali au condamnat lansarea si au convenit sa coopereze impotriva amenintarilor nord-coreene, a declarat ministerul sud-corean de Externe intr-un comunicat.

Ministerul Terenurilor, Infrastructurii si Transporturilor din Coreea de Sud a declarat ca, din cauza lansarilor, unele rute aeriene peste mare intre Coreea de Nord si Japonia vor fi inchise pana joi dimineata.

Un purtator de cuvant al armatei sud-coreene a declarat ca autoritatile analizeaza lansarile pentru a vedea daca traiectoria de zbor a rachetelor a fost intentionata sau daca una si-a deviat cursul.

Potrivit ministrului japonez al Apararii, Yasukazu Hamada, cel putin doua rachete balistice au fost lansate din Coreea de Nord, una zburand spre est si alta spre sud-est.

Prima a zburat 150 de kilometri pana la o altitudine maxima de aproximativ 150 de kilometri, in timp ce a doua a avut o autonomie de 200 de kilometri pana la o altitudine maxima de 100 de kilometri, a spus el reporterilor din Tokyo miercuri dimineata.

Actiunile Coreei de Nord ameninta pacea si stabilitatea Japoniei, a regiunii mai extinse, precum si a comunitatii internationale si sunt total inacceptabile, a spus Hamada.

„Coreea de Nord a lansat in mod repetat rachete intr-un ritm fara precedent, in moduri noi pe care nu le-am vazut pana acum”, a spus el.

Japonia a depus o plangere si a protestat impotriva actiunilor prin canalele diplomatice de la Beijing, a adaugat el.

In ciuda multiplelor rezolutii ale Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite care interzic toate testele balistice si nucleare ale tarii, Coreea de Nord a testat un numar record de rachete in acest an, iar oficialii din Seul si Washington spun ca Nordul a finalizat pregatirile tehnice pentru a efectua un test cu arme nucleare pentru prima data din 2017.

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

România a făcut progrese în domeniul protecției împotriva dronelor, iar într-un interval de aproximativ un an și jumătate – doi ani va dispune de capacități semnificativ mai bune, a declarat, miercuri, președintele Nicușor Dan. Întrebat, la Kiev, ce măsuri sunt avute în vedere pentru ca Armata României să integreze experiența Ucrainei în domeniul combaterii dronelor, […]
Argentina și Anglia se întâlnesc în această seară în a doua semifinală de la Cupa Mondială 2026, într-un duel care depășește cu mult granițele sportului. De-a lungul deceniilor, confruntările dintre cele două naționale au produs unele dintre cele mai memorabile momente din istoria Campionatului Mondial, de la goluri legendare și controverse uriașe până la revanșe […]
Președintele Nicușor Dan a declarat, miercuri, că a discutat cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, despre situația minorității românești și despre menținerea tuturor școlilor cu predare în limba română din comunitățile românești din Ucraina. „Am avut, de asemenea, o discuție bilaterală cu președintele Zelenski, în care am vorbit despre minoritatea românească din Ucraina. Am vorbit […]
Camera Reprezentanților din SUA a votat marți pentru a face ora de vară permanentă prin adoptarea Legii privind protecția soarelui. Cu un vot de 308 la 117, membrii ambelor partide au aprobat proiectul de lege, care ar elimina necesitatea ca americanii să își schimbe ceasurile de două ori pe an și ar impune în SUA […]
Președintele Nicușor Dan a declarat, miercuri, că progresele realizate de România în combaterea dezinformării „nu sunt grozave” și a susținut că, până în vara anului 2027, Parlamentul ar trebui să adopte legislația necesară pentru a limita distorsionarea mesajelor din spațiul public înaintea rundelor de alegeri din 2028. Întrebat, la Kiev, ce măsuri ia România împotriva […]