O uriasa realizare pentru Maia Sandu. Republica Moldova a fost acceptata de sefii de stat si de guvern ai UE ca tara candidata la UE

externe

Sefii de stat si de guvern ai Uniunii Europene (UE) au acordat joi Ucrainei si Republicii Moldova statutul de tari candidate la aderarea la clubul comunitar, dupa ce saptamana trecuta Comisia Europeana (CE) a facut o recomandare in acest sens, transmit agentiile internationale de presa.

Presedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a calificat drept ”o zi istorica pentru Moldova” acordarea statutului de tara candidata la Uniunea Europeana.

”Pornim pe drumul spre Uniunea Europeana, care va aduce moldovenilor mai multa bunastare, mai multe oportunitati si mai multa ordine in tara lor”, a declarat Maia Sandu dupa ce Consiliul European a acordat Republicii Moldova statutul de tara candidata pentru aderarea la Uniunea Europeana, transmite MOLDPRES.

”Avem in fata un drum complicat, care va cere multa munca si efort – si pe care suntem pregatiti sa-l parcurgem, impreuna, pentru a asigura cetatenilor un viitor mai bun. Moldova are viitor, in Uniunea Europeana!”, a spus Maia Sandu.

Liderii celor 27 au facut, la summitul de la Bruxelles, primul pas spre aderarea celor doua tari, un proces care poate fi reversibil daca acestea nu se vor conforma reformelor cerute de CE in ceea ce priveste independenta justitiei, lupta impotriva coruptiei si a criminalitatii organizate sau aplicarea legii care limiteaza puterea oligarhilor.

Ziua de ”astazi marcheaza un pas crucial in drumul vostru spre UE”, a scris presedintele Consiliului European, Charles Michel, pe Twitter, felicitandu-i pe presedintele ucrainean Volodimir Zelenski si pe presedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, si popoarele lor. ”Avem un viitor impreuna”, a adaugat el, scriind pe Twitter si in limbile celor doua tari tari, potrivit AFP, citata de Agerpres.

Consiliul European a decis sa recunoasca „perspectiva europeana” a Georgiei, dar nu i-a acordat inca statutul de candidat.

Acordarea candidaturii Ucrainei si Republicii Moldova a fost garantata inainte de inceperea summitului, dar a durat mai mult decat era prevazut initial pentru ca liderii sa o aprobe, deoarece aprobarea a fost precedata de o discutie mai ampla privind viitorul procesului de extindere a Balcanilor de Vest, potrivit unor surse diplomatice, relateaza EFE.

Discutia a fost declansata de frustrarea exprimata public de liderii Albaniei, Macedoniei de Nord, Serbiei si Kosovo la finalul summitului UE cu Balcanii de Vest de joi dimineata, care s-a incheiat fara un progres in procesul lor de aderare.

”Ceea ce se intampla acum este o problema grava si o lovitura serioasa pentru credibilitatea UE. Pierdem timp pretios de care nu dispunem”, a declarat premierul Macedoniei de Nord, Dimitar Kovacevski, referindu-se la veto-ul Bulgariei privind inceperea negocierilor de aderare cu Skopje si Tirana.

Ca urmare a acestor plangeri, Austria si Slovenia, in special, au facut presiuni pentru ca disponibilitatea UE de a primi Balcanii sa fie mai clara in concluziile summitului european, potrivit EFE.

La sfarsitul anului, Comisia urmeaza sa faca o prima evaluare a reformelor solicitate Ucrainei si Republicii Moldova, care se refera in special la lupta impotriva coruptiei si la independenta sistemului judiciar.

Urmatoarea etapa, deschiderea negocierilor oficiale, va necesita din nou unanimitatea celor 27 de state membre.

Aceste negocieri nu sunt inca deschise pentru Macedonia de Nord si Albania, care sunt candidate din 2005 si, respectiv, 2014. Tarile din Balcanii de Vest si-au exprimat joi frustrarea fata de ritmul lent al procesului de aderare, consemneaza si AFP.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: