Octav Bjoza, dupa demitere: „Este cea mai urata pagina a Partidului Liberal din ultimii 31 de ani. Este incredibil sa intarati pe unii impotriva altora”

politica

Presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici si Victime ale Dictaturii din Romania (AFDPR), Octav Bjoza, a declarat, marti, pentru Agerpres, ca regreta faptul ca premierul Florin Citu interpreteaza comunicatul AFDPR din 12 martie in sensul ca organizatia „ar avea ceva” cu etnia evreiasca.

Bjoza a fost demis din functia de subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoasterea meritelor luptatorilor impotriva regimului comunist instaurat in Romania in perioada 1945 – 1989.

„Toti aceia pe care eu ii reprezint sunt nu doar intrigati, revoltati, scarbiti de faptul ca langa noi, in temnitele si lagarele de exterminare, au murit inaintasii celor care m-au demis. (…) Imi pare foarte rau ca domnul prim-ministru interpreteaza, ba chiar da apa la moara unora cum ca noi am avea ceva cu etnia evreiasca. Aceasta etnie a adus stiintei si culturii mondiale personalitati de mare calibru, pe care nimeni nu le poate contesta. A veni pentru o mana de nemernici sa acuzi o etnie este o neghiobie. Este incredibil sa intarati pe unii impotriva altora. Eu la acest secretariat de stat nu am fost numit politic. (…) Este cea mai urata pagina a Partidului Liberal din ultimii 31 de ani, pentru ca se interpreteaza ceea ce am vrut noi sa spunem, sa cerem”, a sustinut Octav Bjoza.

El a adaugat ca AFDPR nu contesta Holocaustul, iar, in opinia sa, singurul aspect ce poate fi discutat tine de „dimensiunile sale”. „Nu vad ce deranjeaza in treaba aceasta. Sub nicio forma nu voi accepta ca in tara asta sa fie conflicte interetnice. (…) Holocaustul nu trebuie acceptat, indiferent ca au murit 10 persoane, 100 sau mii. El a existat fara dubii”, a spus Octav Bjoza.

Prin comunicatul din 12 martie, AFDPR a vrut sa transmita ca ar trebui ca toti copiii fostilor detinuti politici sa primeasca o indemnizatie, a explicat el. „Ce vina puteau sa aiba copiii fascistilor, nazistilor, legionarilor, evreilor, comunistilor, romanilor? Ce vina puteau sa aiba copilasii ramasi acasa pentru faptele comise de parinti? Asa vedem noi problema”, a spus Bjoza.

Premierul Florin Citu a anuntat, marti, ca a decis demiterea lui Octav Bjoza din functia de subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoasterea meritelor luptatorilor impotriva regimului comunist instaurat in Romania in perioada 1945 – 1989, avand in vedere abordarea „incompatibila” cu statutul acestuia de inalt responsabil al Guvernului, prin „punerea in discutie a dimensiunilor Holocaustului” si incercarea de a pune pe umerii comunitatii evreiesti „aducerea comunismului in Romania”.

In opinia premierului, incercarea lui Bjoza, presedinte al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici si Victime ale Dictaturii din Romania, de a aduce argumente pentru ca urmasii criminalilor de razboi sa beneficieze de drepturi din partea statului roman reprezinta un afront adus celor care au suferit din cauza ororilor comunismului si Holocaustului.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: