Oficial taliban recunoaste ca Pakistanul i-a sustinut: „Pakistanul este a doua casa pentru talibani”

externe

Purtatorul de cuvant al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat intr-un interviu pentru un post TV pakistanez ca Pakistanul este ca o „a doua casa” pentru grupare si ca talibanii nu vor permite nicio activitate pe teritoriul afgan care nu este in interesul tarii vecine.

„Afganistanul isi imparte granitele cu Pakistanul. Suntem alaturi in mod traditional cand vine vorba de religie. Asadar, asteptam cu nerabdare aprofundarea in continuare a legaturilor cu Pakistanul”, a declarat Mujahid, citat de presa din India.

Pakistanul nu a avut niciun rol in incercarea talibanilor de a cuceri Afganistanul, a mai sustinut Mujahid, adaugand ca Islamabadul nu a „intervenit” niciodata in afacerile talibanilor.

Mujahid a mai spus ca Afganistanul doreste sa mentina legaturi bune cu toate tarile.

Fostul vicepresedinte al Afganistanului, Amrullah Saleh, a afirmat ca „intregul Pakistan a fost in slujba talibanilor”.

„Intregul Pakistan a fost in slujba talibanilor. SUA au incercat sa stimuleze cooperarea cu pakistanezii, sa o cumpere; cu cat plateau mai mult, cu atat mai mult ii incuraja pe pakistanezi sa ofere mai multe servicii si ajutoare talibanilor. Problema unui stat nuclear care sponsorizeaza terorismul si insurgenta impotriva aliatilor occidentali din Afganistan nu a fost niciodata abordata”, a spus Saleh.

Numerosi analisti militari afirma ca miscarea talibana este o creatie a ISI, serviciul secret al Pakistanului.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: