Omul lui Buzatu, ales sef al PSD Vaslui cu binecuvantarea lui Ciolacu. Premierul PSD: „Colegul meu Buzatu a comis o greseala”

politica

Adrian Solomon

Deputatul Adrian Solomon a fost ales, vineri, in cadrul Conferintei Judetene Extraordinare a PSD Vaslui, presedinte al Organizatiei Judetene a PSD Vaslui, in prezenta premierului Marcel Ciolacu si a altor lideri social-democrati. Solomon a declarat ca inanuarie ca „nu na voi dezice niciodata de Dumitru Buzatu”, baronul de Vaslui aflat inca dupa gratii dupa ce a fost p-rins cu un portbagaj plin cu bani.

„Au fost multi care ne cantau prohodul, care anuntau valuri, valuri de primari care plecau de la PSD. Valul a fost pana la urma invers si e aproape un tsunami, pentru ca au venit catre noi multi candidati de la alte partide, oameni cu adevarat valorosi. Le multumesc celor care au ramas statornici. Tine de noi sa fim cei mai puternici”, a declarat Adrian Solomon.

Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, a remarcat in discursul sau ca organizatia social-democrata din Vaslui este puternica si nu s-a lasat „ingenuncheata” de momentul de anul trecut al arestarii fostului presedinte, Dumitru Buzatu.

El a afirmat ca presedintele ales al PSD Vaslui este un bun specialist, care a gasit alaturi de colegi echilibrul de care organizatia avea nevoie.

Premierul a vorbit despre situatia fostului lider social-democrat, Dumitru Buzatu, afirmand ca acesta a facut o greseala mare, nepermisa, punandu-i pe toti intr-o situatie „complicata”.

„Dumitru Buzatu sa stiti ca nu a fost numai colegul dumneavoastra, a fost si colegul meu, dar cu totul respectul a facut o greseala, a facut o greseala mare, nepermisa si ne-a pus pe toti intr-o situatie complicata, dar nu eu, ci dumneavoastra ati gasit capacitatea de depasi momentul. Trebuie sa invatam din toate aceste lucruri, nu trebuie sa ne ferim sa le spunem. Asta este. Suntem oameni. Suntem ca intr-o familie, avem si bune si rele. Nu trebuie sa le bagam sub pres”, a sustinut Ciolacu.

„De fiecare data ma bucur de atmosfera pe care o gasesc aici. Am gasit-o data trecuta, o gasesc si de aceasta data. Dupa ce toata lumea spunea ca e o organizatie ingenuncheata, am gasit o organizatie si mai determinata, si mai inchegata, care stie sa piarda, sa castige, dar mai stie sa mearga inainte. In afara de faptul ca e cel mai mare partid din Romania si partidul cel mai relevant dupa revolutie, PSD este un partid care in interiorul sau a creat si o interconectare umana.

(…) PSD nu este un partid simplu, este un spirit, la fel cum exista echipe de fotbal si echipe de fotbal cu spirit si vocatie si a adunat mereu cei mai buni oameni. Noi a trebuit sa venim mereu cu solutii, cu programe, cu cei mai buni specialisti si sa incercam sa dezvoltam Romania”, a mai declarat Marcel Ciolacu.

Solomon spunea in ianuarie ca „nu ma voi dezice niciodata de omul Dumitru Buzatu, omul politic Dumitru Buzatu”.

„Am vorbit la telefon, nu direct, e greu. M-as duce, dar deocamdata nu-i deschisa poarta. Sper sa fie cat mai repede intr-o alta forma de masura de aceasta judiciara, astfel incat sa putem dialoga cu domnia sa. Dincolo de toate pacatele omului, eu il stiu pe domnul Buzatu din alte perspective, de 22 de ani de-acuma. Am lucrat cu domnia sa foarte mult si foarte bine si nu ma voi dezice niciodata de omul Dumitru Buzatu, omul politic Dumitru Buzatu, cel care a avut multe lucruri bune de transmis celor din jurul sau”, a transmis Adrian Solomon.

Adrian Solomon este presedinte al Comisiei de Munca si Protectia Sociala din Camera Deputatilor, din anul 2021. Solomon este deputat din anul 2008, iar anterior a fost profesor de istorie si viceprimar al municipiului Barlad, in perioada 2004 – 2008. Este membru PSD din anul 2002, indeplinind mai multe functii de conducere, printre care cea de presedinte al TSD Barlad si al Organizatiei Municipale a PSD Barlad. Din anul 2013 a detinut functia de presedinte executiv al PSD Vaslui. A fost numit presedinte interimar al Organizatiei Judetene a PSD Vaslui, dupa ce in luna septembrie a anului trecut fostul lider al filialei, Dumitru Buzatu, a fost arestat pentru luare de mita

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: