Ontanu, declaratii in comisia de ancheta care i-au socat pe cei de la PSD si ALDE. Toate teoriile lor despre Kovesi sunt aruncate in aer

politica

Fostul primar al Sectorului 2, Neculai Ontanu, a declarat, miercuri, in fata comisiei parlamentare de ancheta a alegerilor din 2009  ca nu i-a vazut, in seara alegerilor, acasa la Gabriel Oprea, pe Laura Codruta Kovesi si pe Florian Coldea.

”Nu am avut intalniri cu domnul Coldea, nici pe 6 decembrie, nici ulterior. Nu m-am vazut niciodata cu domnul Coldea, cu domnul Maior, cu doamna Kovesi la sediul UNPR. Nu am vazut niciodata ca aceste persoane sa fi fost la vreo intalnire de partid. Nu au fost la intalniri de partid nici inainte de 2009 sau 2010. Nu cred ca ar fi fost posibil.

Eu nu l-am vazut personal nici pe domnul Coldea, nici pe doamna Kovesi, nici pe domnul Maior. Eu nu i-am vazut in acea seara”, a declarat Neculai Ontanu.

Ontanu sustine ca singurele persoane cu care s-a intalnit au fost Anghel Iordanescu si Gabriel Oprea.

„Am declarat ca nu i-am vazut la locuinta domnului Oprea pe domnul Coldea, pe domnul Maior si pe doamna Kovesi. In ziua respectiva cand se spune ca au fost acolo, nu i-am vazut”, a spus Ontanu, la iesirea de la comisia parlamentara de ancheta.

Dan Andronic a spus ca, in decembrie 2009, in turul doi al alegerilor prezidentiale, inalti demnitari ai statului roman, printre care George Maior, Florian Coldea si Laura Codruta Kovesi, au mers acasa la Gabriel Oprea. El a sustinut ca Laura Kovesi si Coldea erau preocupati de castigarea scrutinului de catre Traian Basescu.

In replica, fostul vicepremier Gabriel Oprea a declarat ca intalnirea organizata la el acasa a fost o „simpla cina”, unde i-a invitat pe George Maior, Vasile Dincu, Anghel Iordanescu, Dan Andronic si Neculai Ontanu.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: