Opozitia, reactie lesinata fata de ordonanta care ofera „amnistie” baronilor locali ai PSD. Iohannis, singura pozitie dura

politica

Presedintele Expert Forum, Sorin Ionita, critica reactia slaba a partidelor de Opozitie fata de adoptarea de catre Guvernul PSD-ALDE a Codului Admnistrativ prin ordonanta de urgenta.

„Opriti frate, opozitia, ca o omoara pe madam Veorica pe chestia de Cod Administrativ! PNL, USR, europarlamentari proaspat bifati – calmati-i, luati-i de acolo, ca s-au legat cu lanturi de gard in piata Victoriei ca inainte de alegeri, o musca de carotida, fac joc de lumini cu telefoanele, au lasat schemele interne si diurnele deoparte, in special aia mai justitiari, si apara interesul superior al anti-coruptiei in Romania 🙂

Cea mai importanta ordonanta din ultimii doi ani, echivalenta cu amnistia pentru baroni locali, adoptata azi. Dar cainele satul electoral nu prea mai are chef de alergatura … Plus ca s-a cazut la pace pe Isarescu si urmeaza meciul cu Germania”, a scris Ionita pe Facebook.

O pozitie similara are si Ciprian Mihali, fost ambasador.

Presedintele Klaus Iohannis considera ca adoptarea Codului administrativ prin ordonanta de urgenta reprezinta un grav atentat la adresa intregului sistem administrativ din Romania.

„PSD vrea sa demonstreze cu toata taria ca sfidarea romanilor este prioritatea zero a acestei guvernari. In urma adoptarii de catre Guvern a Codului administrativ prin ordonanta de urgenta, presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, atrage atentia ca, dupa doi ani in care a incercat prin toate mijloacele sa ingenuncheze Justitia de dragul unor corupti, PSD vrea acum sa distruga administratia de dragul baronilor locali. Este extrem de grav ca o lege esentiala precum Codul administrativ, care inglobeaza sute de reglementari, cuprinse in prezent in mai multe acte normative, si care reprezinta practic baza legala a administratiei publice din Romania, a fost adoptata de catre Guvern prin ordonanta de urgenta. OUG este un instrument prevazut in Constitutie in mod explicit doar pentru situatii extraordinare, a caror reglementare nu poate fi amanata”, se arata intr-un comunicat al Administratiei Prezidentiale.

Klaus Iohannis avertizeaza Guvernul ca acest instrument – OUG – nu mai poate fi folosit in continuare excesiv, ”in conditiile in care cetatenii s-au exprimat atat de clar pe 26 mai pentru nevoia de transparenta si predictibilitate in legiferare”.

”Arhitectura de functionare a intregii administratii publice din Romania va fi dramatic alterata prin acest Cod administrativ. Nu exista niciun argument si nicio justificare pentru adoptarea acestei ordonante, care reprezinta un atentat la adresa intregului sistem administrativ”, precizeaza Administratia Prezidentiala.

Seful statului considera ca dezbaterea Codului administrativ, absolut necesara, trebuie facuta de catre Parlament, transparent si in urma unui amplu dialog social.

”Un act de o asemenea amploare si cu un asemenea impact este obligatoriu sa fie elaborat de catre unica autoritate legiuitoare a tarii si nu de catre Guvern, care, prin OUG, face un grav exces de putere, fortand limitele Constitutiei. Credibilitatea si buna-credinta ale PSD de a face singuri reforme, indiferent de domeniu, sunt nule, iar interventiile catastrofale ale PSD in legislatia penala si fiscala sunt cele mai edificatoare exemple”, mentioneaza sursa citata.

Presedintele Klaus Iohannis evidentiaza ca, dupa modificarea prin ordonanta de urgenta a legislatiei in privinta alegerii presedintilor de consilii judetene, adoptarea Codului administrativ prin OUG arata ”un plan mult mai amplu al PSD de a conserva puterea si de a-si servi baronii”.

”PSD nu se poate schimba, iar lectia votului din 26 mai este una pe care acest partid este incapabil sa o inteleaga”, mai arata Administratia Prezidentiala.

Guvernul a adoptat marti in sedinta Codul administrativ.

„Adoptam astazi noul Cod administrativ, un proiect important pentru modernizarea administratiei publice, rezultat al unei ample consultari cu reprezentantii structurilor asociative. Prin acest act normativ cream un cadru unitar si punem intr-o forma coerenta mai clara si mai simplificata reglementari care se regasesc acum in 17 acte normative”, anunta, la inceputul sedintei Executivului, premierul Viorica Dancila.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: