Oprescu, MARTURISIRI in fata judecatorilor. I-a pomenit pe Rares Bogdan si Cozmin Gusa

news

Sorin Oprescu le-a spus judecatorilor de la Curtea de Apel Bucuresti ca a trait sapte ani intre „agonie si extaz” la Primaria Capitalei, deoarece mereu venea cate o persoana sa-l anunte ca va fi arestat a doua zi, iar printre cei care ii dadeau in acest sens „informatii pe surse” de la DNA se aflau Rares Bogdan si Cozmin Gusa, transmite Agerpres.

In motivarea deciziei din 14 septembrie, prin care judecatorii de la Curtea de Apel Bucuresti au mentinut masura arestarii preventive fata de Oprescu, se afla si pasaje din declaratia data de primar in sala de judecata.

„Contestatorul-inculpat, avand ultimul cuvant, arata ca achieseaza la concluziile aparatorului sau. Arata ca instanta judeca o cauza a unei persoane in apropiere de sfarsitul vietii profesionale. Considera ca a gresit de-a lungul timpului pentru ca a facut atat bine. Nu poate sa accepte sa ramana cu eticheta pe care domnii procurori doresc sa i-o aseze pe frunte, in sensul ca este un om neonorabil. Precizeaza ca a trait 7 ani la Primaria Capitalei intre agonie si extaz, aproape in fiecare zi venea cate o persoana sa-l anunte ca va fi arestat a doua zi. Mai mult de vreo doi ani de zile ii dadea afara pe cei care incepeau cu aceste probleme si veneau cu asemenea zvonuri. La interpelarea instantei, arata ca in principal Rares Bogdan venea cu ‘informatii pe surse’ de la DNA si chiar si domnul Gusa ii aducea asemenea zvonuri”, le-a spus Oprescu judecatorilor.

Oprescu a adaugat ca, in cei 40 de ani de viata profesionala, nu a luat mita si a continuat sa sustina ca a fost mereu atentionat de diverse persoane ca „i se pregateste ceva”.

„Arata ca a auzit zeci de legende urbane cum ca ar fi proprietarul a jumatate din Bucuresti. De asemenea, arata ca a fost intrebat de ce si-a luat avocat si a raspuns ca nu si-a luat avocat acum 2 luni, ci in urma cu un 1 an de zile. Precizeaza ca si-a angajat avocat deoarece i-a fost frica sa nu fie provocat, ii era teama de delatiuni. In ceea ce priveste persoanele cu care lucreaza, precizeaza ca este o persoana apropiata de subalterni, dar nu a acceptat niciodata sa fie folosit de oameni care sunt hoti. De 7 ani vede cu proprii ochi ca niciunei puteri politice nu i-a convenit ca era independent, ca nu avea stapan, ca nu i se dadeau ordine. In urma cu 2 saptamani, Petrache, presedintele Consiliului Judetean Ilfov, i-a spus ca ‘i se pregateste ceva’, dar ca nu marseaza la asemenea chestiuni, dupa care a plecat: precizeaza ca nu l-a crezut. Arata ca zilnic citeste peste 700 de acte, pleaca cel mai devreme de la primarie la orele 21,30-23,00. Accentueaza ca nu a cerut niciodata bani, mita, nu a conditionat, are peste 26.000 de angajati de care raspunde, mai mult a facut controale si i-a dat afara pe cei care nu au respectat legea”, a mai spus Oprescu.

Primarul a mai declarat in sala de judecata ca nu a stiut ca Bogdan Popa (directorul Centrului Cultural Palatele Brancovenesti) ia mita, iar daca ar fi stiut l-ar fi dat afara.

In ceea ce o priveste pe Oana Grigore, Oprescu a precizat ca o cunoaste de la Directia de Mediu din PMB, unde aceasta din urma este director, iar in aceasta calitate a participat la desfasurarea de evenimente legate de mediu la Palatele Brancovenesti.

Primarul a mai aratat ca pe numele sau au fost formulate sute de plangeri penale, dintre care 110 pentru situatia cainilor fara stapan, insa a primit neinceperea urmaririi penale.

De asemenea, niciunul din controalele Curtii de Conturi nu a sesizat nimic, nici auditul intern care la randul sau a fost controlat de Curtea de Conturi.

„Este obisnuit cu lupta politica si dupa peste 40 de ani de munca nu concepe ca plece cu eticheta de om necinstit. Considera ca trebuia sa fie nebun, ca in conditiile in care doi din directorii sai au fost retinuti, sa se gandeasca cineva sa ia mita. Inca o data accentueaza ca nu a primit mita, doreste sa repuna adevarul in drepturile istorice, sa se afle adevarul. Un ultim aspect privind sondajele de opinie arata ca, imediat ce a fost clasat al doilea dupa presedinte, s-a prezentat la domnul avocat pentru ca stia ce inseamna asta”, a mai declarat Oprescu.

Sorin Oprescu a fost arestat preventiv pe 7 septembrie, in urma unei decizii a Tribunalului Bucuresti, decizie mentinuta pe 14 septembrie de Curtea de Apel Bucuresti.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: