Pacient: „Era sa ma si bata medicul cu plicul meu”. Jurnalistul Alex Nedea relateaza ce a vazut si auzit intr-un spital in timp ce era internat
Jurnalistul Alex Nedea (Recorder) relateaza intr-o postare pe Facebook ca, in timp ce se afla internat intr-un spital pentru tratament, a fost martor la momentul in care un medic a refuzat sa primeasca un plic cu bani de la un pacient. Nedea subliniaza ca nu a fost recunoscut de personalul spitalului.
„Ma jigniti. Va rog!”, a spus medicul in momentul in care un pacient a insistat sa ii bage un plic in buzunar, conform jurnalistului. De asemenea, un alt pacient i-a relatat jurnalistului ca „era sa ma si bata medicul cu plicul meu”.
„Cred cu tarie ca s-a format o masa critica in randul personalului medical din Romania care schimba deja mentalitati, care ne schimba pe noi ca popor”, subliniaza jurnalistul.
Postarea integrala:
Un medic cardiolog din Bucuresti, Stefan Busnatu, le cere pacientilor sa renunte la plic. Citesc asta de pe un pat de spital de stat din Bucuresti cu tuburi iesind din mine din toate partile, de parca as fi o papusa pe ate.
Si medicul Busnatu argumenteaza foarte frumos aceasta cerinta a lui: „Sanatatea omului nu e un excel, nu e un tuns de par, nu e o schimbare de robinet la un calorifer spart… sanatatea omului reprezinta un act de umanitate si de marinimie facut de un om despre care consider ca are o menire speciala”.
Daca nu as fi citit aceste randuri din acest salon cu pereti albi in care ma aflu, dupa trei zile de „infiltrare” involuntara in viata unui spital bucurestean, poate as fi zis ca acest medic e doar o frumoasa exceptie. Dar nu mai cred ca e doar o exceptie.
O operatie de urgenta m-a adus, fara sa imi doresc, in postura de jurnalist incognito in acest spital de stat. Din fericire, pana acum, cand scriu aceste randuri, nu pare sa fi aflat nimeni ca lucrez in presa, asa ca de trei zile pot sa observ nestingherit viata necosmetizata din salon. Si cu rele, dar si cu bune.
In camera e Gheorghe, un pensionar grizonat cu dantura impecabila, intelectual dupa cum vorbeste. A fost operat de un medic tanar. La vizita de dimineata, dupa consult, medicul da sa iasa din salon, dar pensionarul sare din pat precipitat, scotand din buzunarul pijamalei vargate un plic cu bani. Tasneste dupa medic, uitand complet de tubul care ii iese din burta si care are la celalalt capat o plosca de plastic care se taraste dupa el pe podea, de parca ar fi lesa unui catel scapat din mana de stapan. Dar pensionarul nu pare jenat. Continua asaltul asupra medicului pe care il inghesuie conspirativ intr-un colt al salonului, la iesire. Incurajat de faptul ca o asistenta tocmai ii acceptase o atentie chiar sub ochii mei, nu se lasa. Incearca energic sa dibuiasca un buzunar al medicului, de la halat, de la pantaloni, de la boneta, de oriunde, buzunar sa fie, sa incapa plicul. „Va rog, nu este nevoie”, tot repeta medicul in soapta vizibil jenat. Pacientul insista. Asa ca medicul recurge la ultima replica: „Ma jigniti. Va rog!”. Abia acum pensionarul se intoarce cu plicul la patul lui, pleostit tot, culegand si plosca de pe traseu.
In salon este si Ionica. Baiat fara posibilitati, Ionica n-a dat niciun plic. In vara lucra pe un santier bucurestean ca muncitor necalificat cand un medic de pe sectia asta l-a intors din pragul mortii. Ionica ignorase o afectiune pana cand a cazut din picioare. Ajuns tarziu sa il vada un specialist, a ramas cu ceva sechele pentru care se tot interneaza pentru proceduri. Nu am observat nicio diferenta intre felul in care se poarta tot personalul medical cu Ionica si fata de cum se poarta cu Gheorghe, pensionarul care incearca ( si uneori reuseste) sa imparta „atentii” in stanga si in dreapta.
A treia zi mi se schimba colegii de salon. In camera vine domnul Robert. Eu descopar ce scrisese pe Facebook Dr. Stefan Busnatu si citesc cu voce tare in salon: „Sanatatea omului nu e o schimbare de robinet la un calorifer spart”. Domnul Robert da din cap aprobator. Il crede pe cuvant pe medicul Busnatu, desi nu il cunoaste. Zice ca a aflat anul trecut cum mai sta treaba cu plicul: „Nu mai e ca pe vremea prostului de Ceausescu”. A fost anul trecut internat la ORL. „Era sa ma si bata medicul cu plicul meu”, zice in gluma. „A refuzat, pe cuvant va zic!”, se jura.
Desigur, ce scriu aici sunt doar niste exemple. Nu zic ca peste tot e perfect. Dar cred cu tarie ca s-a format o masa critica in randul personalului medical din Romania care schimba deja mentalitati, care ne schimba pe noi ca popor. Iar asta e cu atat mai surprinzator cu cat acesti oameni buni, medici si asistenti, ar putea la cateva sute de kilometri mai la vest de Romania sa lucreze de trei ori mai putin pe salarii de zece ori mai mari. Si totusi sunt aici, umar la umar cu pacientii lor, in spitale vechi de o suta de ani, in sali de operatie unde uneori lipsesc multe. Acesti oameni au nevoie de la noi de ceva ce nu poate fi indesat intr-un plic, oricat te-ai stradui: de recunostinta.
