Parintii unui soldat rus ucis in Ucraina se mandresc cu masina cumparata din banii primiti de la guvern: „A fost visul lui sa aiba o masina ca asta” – Video

externe

Televiziunea de stat din Rusia pune accentul pe beneficiile pe care familiile soldatilor din Ucraina le in cazul in care acestia sunt ucisi. Rusia 1 a prezentat un reportaj cu masina cumparata de parinti din banii primiti in urma mortii fiului in Ucraina.

„Precum bunicul si strabunicul, a luptat impotriva fascismului”, incepe reportajul intr-un ton propagandistic.

Rusia 1 mentioneaza ca parintii au cumparat o masina Lada noua cu banii primiti de la guvern dupa moartea fiului lor. „In memoria fiului nostru am cumparat o masina noua si frumoasa”, spune tatal soldatului Alexei

Rusia 1 a afirmat a fost un vis de-al lui Alexei sa aiba o astfel de masina.

„Un soldat rus a fost ucis in Ucraina. Familia sa a folosit ‘banii de sicriu’ pentru a cumpara o masina noua.

Televiziunea rusa a filmat un reportaj despre acest lucru, aratandu-i conducand pentru prima data la cimitir. Ei au pus in evidenta masina, fara sa le pese de persoana moarta”, a notat un inalt oficial ucrainean.

Fortele ruse au incercat sa avanseze spre orasul Avdeevka, la nord de Donetk, insa nu au reusit, a declarat marti seful administratiei militare a localitatii, Vitali Barabas, citat de Reuters.

Avdeekva se afla pe ruta din Donetk, prin Konstantinovka, spre Kramatorsk si Sloviansk, orase cheie din zona aflate inca sub control armatei ucrainene.

Barabas a declarat televiziunii din Ucraina ca declaratiile inamicului potrivit carora soseaua respectiva se afla sub control rusesc „sunt neadevarate”, iar fortele ucrainene i-au respins pe rusi dupa o ofensiva de cateva zile a acestora, care i-a costat circa 40 de morti. „Pierderile inamicului sunt mult mai mari decat ale noastre”, a sustinut el.

Guvernatorul regiunii, Pavlo Kirilenko, a afirmat tot marti ca in luptele respective au cazut patru ucraineni, iar un civil a fost ucis luni la Avdeevka.

Separatistii din estul Ucrainei, sustinuti de Rusia, controleaza sudul regiunii Donetk si au ocupat luna aceasta intreaga regiune Lugansk, odata cu caderea orasului Lisiceansk.

Moscova afirma ca respingerea armatei ucrainene din ambele regiuni este un obiectiv important al asa-numitei „operatiuni militare speciale”, termenul oficial folosit in Rusia pentru invazia din Ucraina. Kievul si Occidentul arata ca rusii au inceput razboiul in 24 februarie fara a fi provocati.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: