„Pe scurt, Rusia a pierdut. A pierdut strategic, operational si tactic” – seful statului major american, generalul Mark Milley

externe

Rusia a pierdut strategic, operational si tactic in razboiul sau in Ucraina, a declarat marti presei seful statului major american, generalul Mark Milley, dupa o reuniune a Grupului de contact pentru Ucraina condus de SUA.

„Rusia este acum o paria globala si lumea continua sa fie inspirata de curajul si rezilienta Ucrainei”, a spus generalul Mark Milley in cadrul unei conferinte de presa comune cu secretarul american al apararii, Lloyd Austin.

„In fata invaziei barbare a Rusiei, Ucraina ramane rezilienta. Pentru Ucraina nu este un razboi de agresiune, ci un razboi de aparare. Rusia plateste un mare cost pentru acest razboi de agresiune”, a adaugat generalul Milley.

„Pe scurt, Rusia a pierdut. A pierdut strategic, operational si tactic”, a spus seful statului major al SUA, citat de Agerpres.

„Rusia nu va rezista mai mult decat poporul ucrainean si aliatii sai”, a dat el asigurari.

In acelasi timp, generalul Milley a spus ca este dificil de spus ce rezultat va avea sau cat va dura ofensiva rusa de la Bahmut, care reprezinta „un razboi de uzura foarte violent”.

„Aceasta ofensiva de la Bahmut este relativ stabila. Majoritatea dinamicii este inainte si inapoi. Nu exista manevre neobisnuite. Cat va dura? Este dificil de spus. Dureaza de saptamani. Este o lupta pe care o monitorizam foarte aproape”, a spus el.

In acelasi timp, generalul Milley a dat asigurari, raspunzand unei intrebari, ca nu exclude faptul ca Rusia are capacitatile necesare pentru a ataca din nou Kievul, dar a precizat ca nu a vazut semne in acest sens.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: