Pensiile speciale pentru primari intra in plata de la 1 ianuarie. USL2 a blocat eliminarea acestora: „Rezistenta uriasa din partea coalitiei toxice PNL-PSD-UDMR

politica

Liderul deputatilor USR, Ionut Mosteanu, a afirmat, vineri, ca PNL si PSD nu au avut curajul sa voteze proiectul USR de eliminare a pensiilor speciale pentru alesii locali, mentionand ca a vazut o „rezistenta uriasa din partea coalitiei toxice PNL-PSD-UDMR” in acest sens.

„PNL si PSD nu au avut curajul sa voteze proiectul USR de eliminare a pensiilor speciale pentru mii de alesi locali – actuali si fosti primari, presedinti si vicepresedinti de consilii judetene. Proiectul USR a fost adoptat tacit de Camera Deputatilor. Nu este o victorie. Am vazut o rezistenta uriasa din partea coalitiei toxice PNL-PSD-UDMR in ceea ce priveste eliminarea pensiilor speciale. Dupa ce au dat mai multe avize negative in comisiile de specialitate, vechile partide au refuzat solicitarile USR de a introduce pe ordinea de zi proiectul pentru un vot asumat in plen”, a scris Mosteanu, pe Facebook.

El a sustinut ca urmeaza ca proiectul USR sa fie blocat la Senat si, in aceste conditii, la 1 ianuarie 2022 vor intra in plata aceste pensii speciale.

„Urmeaza un nou blocaj la Senat si o noua categorie de speciali de la 1 ianuarie 2022. Va arata coalitia toxica PNL-PSD-UDMR putina responsabilitate, vor vota proiectul USR si vor renunta la noile privilegii pentru zeci de mii de actuali si fosti primari, presedinti de consilii judetene si adjunctii lor?”, a mai scris Mosteanu.

Proiectul USR de eliminare a pensiilor speciale are termenul de dezbatere si vot final in 19 noiembrie si in urmatoarea sedinta de plen a Camerei urmeaza sa fie adoptat tacit. Proiectul va merge la Senat, care este for decizional.

In 9 noiembrie, Ionut Mosteanu a anuntat ca a solicitat in Biroul permanent punerea proiectului pe ordinea de zi a plenului, iar reprezentantii PNL, PSD si UDMR au respins aceasta cerere.

In 14 octombrie, Comisia juridica a Camerei Deputatilor a adoptat un raport de respingere a proiectului de lege initiat de USR de abrogare a articolului 210 din OUG nr. 57/2019 care prevede acordarea de pensii speciale pentru primari, viceprimari, presedinti si vicepresedinti de Consilii judetene. AGERPRES/(AS – autor: Alina Novaceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: