Peste 4.700 de politisti au plecat la pensii speciale in ultimul an. Alti 300 au ales sa demisioneze

news

politisti, Romania, Caracal, Crevedia, Constanta, incapabili, drogat, baut, Popesti-Leordeni, colonel, pensii speciale, Catalin Predoiu, Ministerul de Interne

300 de politisti au demisionat de la 1 august 2022 pana la 1 august 2023, arata un raspuns oficial al MAI adresat Sindicatului Europol.

De asemenea, conform MAI, alti 4.700 de politisti au decis sa isi inceteze raporturile de serviciu, cel mai probabil ei alegand sa iasa la pensie. Politistii vor beneficia de pensie speciala.

Conform Europa Libera, MAPN si MAI plateau anul trecut aproximativ 170.000 de pensii fostilor angajati. Pensia medie este de 3.400 de lei in cazul fostilor militari, iar in cel al politistilor de 4.100 de lei.

Extremele atrag atentia si in cadrul acestor categorii. Astfel, fosti militari sau politisti cu functii ajung la pensii de 12.000 de lei sau chiar 18.000 de lei pe luna.

Reforma pensiilor speciale este un jalon in PNRR, Romania riscand sa piarda peste 3 miliarde de euro de la UE in cazul in care nu o face.

Beneficiari de pensii speciale – de serviciu si militare – sunt in jur de 190.000 de persoane, grosul fiind la pensiile militare – aproape 180.000 – unde intra cele de la MAI, MApN, SRI, SIE si STS.

Modificarile aduse legii pensiilor speciale ale procurorilor si judecatorilor nu au trecut testul constitutionalitatii, dupa ce CCR a admis la inceputul lunii august sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) in legatura cu modificarile legii privind pensiile de serviciu.

Imediat dupa decizia CCR, premierul Marcel Ciolacu a cerut Ministerului Justitiei sa formuleze amendamentele astfel incat legea sa fie modificata in Parlament cat mai repede.

„Este absolut necesar ca aceasta Lege sa intre in vigoare cat mai rapid astfel incat Romania sa poata accesa banii europeni din PNRR. Nu ne permitem sa pierdem fonduri europene din cauza pensiilor speciale!”, a afirmat premierul.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: