Pleaca la pensie speciala judecatoarea care a dat-o afara din magistratura pe Camelia Bogdan. Ea a fost anchetata de DNA pentru ca a anuntat un alt judecator ca este interceptat

news

Petronela Valeanu

Administratia Prezidentiala a anuntat luni ca Iohannis i-a eliberat din functie pe Elena Iulia Ciobanu – judecator la Curtea de Apel Iasi, detasata in functia de magistrat asistent la Inalta Curte de Casatie si Justitie si pe Petronela-Cristina Valeanu – judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Valeanu s-a aflat in completul de judecatori care a exclus-o din magistratura pe Camelia Bogdan, judecatoarea care l-a bagat la puscarie pe Dan Voiculescu.

Cei doi magistrati au fost eliberati din functie ca urmare a pensionarii. Valeanu va beneficia in continuare de pensie speciala.

In 2022, dupa patru ani de procese, judecatorii Valentina Vrabie, Petronela Cristina Valeanu, Ioana Beatrice Nestor, Virginia Filipescu si Daniel Gheorghe Severin au mentinut decizia din 2 aprilie 2018 prin care Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) in materie disciplinara a dispus excluderea Cameliei Bogdan din magistratura.

Valeanu a ajuns in 2013 la Inalta Curte de Casatie si Justitie, desi era anchetata de DNA dupa ce si-a informat un coleg ca este interceptat de procurori.

Procurorii au acuzat-o pe Valeanu ca l-ar fi informat, in 2010, pe Radu Tarniceriu, pe atunci presedinte al Tribunalului Iasi, ca DNA ar fi cerut interceptarea telefonului sau, punand astfel in pericol un dosar penal al procurorilor.

“In calitate de presedinte al Curtii de Apel Iasi, i-a devoalat, in perioada 18 – 20.10.2010, numitului Tarniceriu Radu faptul ca, la solicitarile formulate in dosarul penal al Serviciului Teritorial Iasi al DNA, a autorizat interceptarea convorbirilor telefonice si a celor purtate in mediul ambiental de acesta”, se arata intr-un raport al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), bazat pe acuzatiile procurorilor.

DNA Iasi i-a prezentat invinuirile Cristinei Valeanu, in luna septembrie a anului 2012. Tot atunci, procurorii au mai pus sub invinuire si alti cinci magistrati din Iasi, de la Judecatorie si Tribunal, dar si pe Ciprian Cravelos, fiul sefei Inspectiei Judiciare din cadrul CSM, Rica Cravelos.

Contactata de reporterii “Adevarul” cu privire la promovarea sa la ICCJ in conditiile in care este cercetata de DNA, Cristina Valeanu a refuzat dialogul: “Nu comentez nimic pe marginea acestui subiect”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: