PNL sugereaza ca Ciolacu vrea sa amane maririle salariale pentru profesori: „Nu vom accepta”. O noua miscare de sah in conflictul latent dintre PNL si PSD

politica

Conducerea PNL a decis, luni dimineata, ca nu va accepta nicio reducere sau intarziere pentru salariile promise profesorilor, au declarat surse politice pentru aktual24.ro.

Liderii PNL vor merge cu aceasta pozitie in sedinta Coalitiei, au precizat sursele.

De asemenea, liberalii au decis sa sustina punerea pe ordinea de zi a Camerei Deputatilor PLX-ul nr.172/2023 care prevede masuri privind cresterea drepturilor salariale ale personalului din sistemul de asigurari sociale de sanatate. Aceasta solicitare a fost facuta de  angajatii CNAS pentru a opri protestul.

In octombrie, Guvernul a trimis in Parlament un punct de vedere, prin care a anuntat ca nu sustine cresterea salariilor profesorilor de la 1 ianuarie 2024 printr-o initiativa legislativa, pentru ca aceasta “are caracter discriminatoriu” fata de alti bugetari.

Deciziile PNL sunt o miscare de sah la adresa PSD, in contextul in care bugetul va cunoaste o presiune extraordinara in 2024 prin marirea pensiilor de doua ori. PSD va trebui acum sa gaseasca resurse si pentru pentru pensii si pentru maririle promise cadrelor didactice.

Coalitia de guvernare se va reuni, luni, pentru a discuta pe tema bugetului de stat de anul viitor, ca prioritate, a anuntat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

„Nu are o problema Romania cu banii. (…) Romania nu are o problema macroeconomica. Romania are o problema in ceea ce priveste deficitul. Are o problema in ceea ce priveste prioritizarea cheltuielilor. Asta e adevarul! S-a cheltuit prea mult in toate directiile, incercand sa acoperim absolut totul si am uitat un lucru esential: pana pe 31 decembrie inchidem un exercitiu financiar, 2016 – 2020. Asta este prioritatea administratiei centrale si locale si asta este prioritatea Romaniei. Eu cred ca nu putem sa ne intoarcem sa vorbim iarasi de o absorbtie de 52 – 54%, parca, a fost in ultimul exercitiu.

Trebuie sa venim pentru prima oara sa vorbim de o absorbtie cu 9 in fata. Daca nu venim cu resursele, si am venit cu acel buffer de un miliard in trezorerie pentru a va imprumuta, foarte multi primari de municipii m-au sunat si mi-au spus ‘domnule, avem si noi nevoie, fiindca in ordonanta noi nu avem acces’. Si am venit cu modificarea. In acest moment am facut un buffer de 250 de milioane si vom continua sa lucram pe acest mecanism, astfel incat sa puteti acoperi toate corectiile venite prin scumpirea de materiale, sa aveti cofinantarea de 15% asigurata. Dar, cu adevarat, trebuie un efort sa vina si din partea dumneavoastra, pentru ca este un moment dificil in ceea ce priveste, repet, a tine balanta intre venituri si cheltuieli”, a declarat Marcel Ciolacu la Summitul Autoritatilor Locale din Romania..

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: