Politistii protesteaza in strada, timp de trei zile, fata de taierea pensiilor speciale: „Speranta de viata a politistilor este de 58 de ani”

news

Luni, marti si miercuri, membri ai Sindicatului National al Politistilor si Personalului Contractual ies in strada pentru un protest impotriva modificarii legii pensiilor speciale.

Ei cer eliminarea pensiilor militare si ale politistilor din Programul National de Redresare si Rezilienta (PNRR) si majorarea sporurilor si a compensatiei pentru chirie.

Sindicalistii motiveaza aceste solicitari prin faptul ca, la fel ca si in alte tari membre UE, calcularea pensiilor militare si ale politistilor are la baza complexitatea si riscul misiunilor indeplinite in decursul carierei, dar si speranta de viata mai redusa decat in cazul altor categorii profesionale.

Marti, vor iesi in strada si politistii din alte sindicate.

„Sindicatul Politistilor Europeni – EUROPOL, Sindicatul National al Politistilor de Penitenciare – SNPP, si Sindicatul National al Grefei Judiciare – DICASTERIAL, cu un total de 25.000 de membri, afiliate la Federatia PUBLISIND si la Blocul National Sindical – protesteaza contra modificarii pensiilor militare si a celor de serviciu ale grefierilor, precum si pentru eliminarea tuturor inechitatilor salariale, restantelor, plafonarilor si amanarilor impuse de Guvernul Romaniei incepand cu anul 2010.

Cresterea varstei de pensionare de la 60 la 65 de ani este lipsita de orice fundament obiectiv. In conditiile in care speranta de viata a politistilor si politistilor de penitenciare din operativ este de 58 de ani, mai mult de jumatate din personal nu va atinge varsta de pensie. Se va muri in misiuni! Vor fi necesare defibrilatoare si targi in toate spatiile! Orice initiativa de crestere a varstei de pensionare poate fi luata in discutie doar la pachet cu adoptarea unor masuri concrete pentru imbunatatirea conditiilor de munca, ocuparea posturilor vacate, eliminarea riscurilor si a bolilor profesionale, care sa determine cresterea sperantei de viata. Prin aceste modificari, Romania va deveni tara cu cele mai nefavorabile conditii de pensionare din blocul NATO.

Speranta de viata pentru grefieri este de 59 de ani, iar varsta de pensionare actuala este de 60 de ani. Multi dintre grefieri mor inainte de pensie. Prin cresterea varstei la 65 de ani Guvernul fura sansele de a ajunge la pensie pentru mai mult de jumatate dintre grefieri. Pensia de serviciu a grefierilor a suferit deja modificari inclusiv sub aspectul cuantumului. O noua modificare incalca principiul previzibilitatii actelor normative. Anterior modificarii conditiilor de pensionare, statul roman ar fi trebuit sa adopte masuri pentru imbunatatirea conditiilor de munca, normarea muncii personalului, finantarea corespunzatoare a sistemului judiciar, redimensionarea schemelor de personal, in scopul unei functionari normale a activitatii instantelor si parchetelor, dar si asigurarea unei salarizari corespunzatoare activitatii specifice sistemului judiciar, desfasurate sub imperiul regimului strict de interdictii, incompatibilitati si restrangeri de drepturi si libertati cetatenesti”, s-a anuntat intr-un comunicat de presa.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: