Porosenko intentioneaza sa candideze din nou la presedintia Ucrainei dupa incheierea razboiului

externe

porosenko

Fostul presedinte Petro Porosenko a declarat pe 2 aprilie ca intentioneaza sa candideze din nou la functia prezidentiala, dar numai dupa ce se va incheia razboiul cu Rusia, relateaza Kyiv Independent.

„Daca ma intrebati daca intentionez sa particip la urmatoarele alegeri, (atunci) da”, a declarat Porosenko pentru Al Jazeera.

„Dar mai intai, pentru aceste alegeri, trebuie sa avem o victorie”, a mai spus el.

Urmatorul scrutin prezidential ar fi trebuit sa aiba loc in 2024, dar legea martiala, declarata in 2022 ca raspuns la invazia la scara larga a Rusiei, nu permite organizarea de alegeri.

Presedintele Volodimir Zelenski a declarat in decembrie 2023 ca este dispus sa desfasoare alegerile asa cum au fost programate, dar considera ca majoritatea ucrainenilor cred ca un astfel de vot ar fi „periculos si lipsit de sens” pe timp de razboi.

Potrivit unui sondaj publicat la 20 februarie de Institutul International de Sociologie din Kiev (KIIS), aproape 70% dintre ucraineni cred ca Zelenski ar trebui sa ramana in functie pe durata legii martiale.

Porosenko a indeplinit un mandat de presedinte al Ucrainei din 2014 pana in 2019, cand a fost invins de Zelenski.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: