Precizare taioasa a lui Ciolos: „Nu sunt OFITER acoperit si n-o sa fiu niciodata”. Cine a lansat acuzatia

politica

Premierul Dacian Ciolos a afirmat marti ca nu a ridicat problema folosirii cartelelor pre-pay din Romania in pregatirea unor atentate pentru ca ar fi ofiter acoperit, ci pentru ca a dorit sa aduca acest subiect in dezbaterea societatii romanesti.

„Vreau sa fie foarte clar: nu am niciun interes, nu am avut niciun obiectiv ascuns cand am spus lucrurile astea (despre folosirea cartelelor pre-pay din Romania — n.r.). Cred ca e important sa ne invatam in societatea romaneasca sa discutam asezat si sa luam decizii in cunostinta de cauza. Nici n-am spus ca trebuie luata o decizie sau alta. Am spus ca avem nevoie de o dezbatere in societatea romaneasca, cu cartile pe masa, asta am spus. N-am spus-o pentru ca as fi… cum am vazut acum unele interpretari ca sunt ofiter acoperit ca am spus lucrul asta. N-am fost si nu sunt si n-o sa fiu niciodata si nu pentru asta spun niste lucruri. Spun pentru ca eu cred ca trebuie sa ne insanatosim si sa lasam deoparte pe cat posibil astfel de interpretari de teoria conspiratiei, ca iese un prim-ministru sa spuna niste lucruri pentru ca are ceva ascuns sa promoveze”, a declarat Ciolos, inainte de a participa la bilantul ANAF pe 2015.

Premierul a precizat ca nu a afirmat ca in pregatirea atentatelor de la Bruxelles ar fi fost folosite cartele pre-pay din Romania, ci ca pe baza unor informatii ale SRI a spus ca acestea ar fost folosite in alte atentate.

„Nu stiu daca au fost folosite la atentatele de la Bruxelles (cartele pre-pay din Romania — n.r.) si nu am spus niciodata lucrul asta. Am vazut toate discutiile care au fost interpretari de fapt la ceea ce am spus. Eu am spus si de fapt am avut informatia asta de la SRI, nu e niciun secret ca in pregatirea unor atentate au fost folosite si cartele pre-pay din Romania. Nu am spus ca au fost la Bruxelles sau in alta parte, nu stiu lucrul asta”, a subliniat Ciolos.

Acuzatia ca Dacian Ciolos ar putea fi „ofiter acoperit”, preluata de mai multe publicatii, a fost lansata de Sorin Rosca Stanescu, fost informator al Securitatii si fost puscarias.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: