Precizarile Cotroceniului, de ce nu au fost invitati Dacian Ciolos si Nicusor Dan la receptie. In schimb au ajuns 20 de jurnalisti

politica

Receptia de la Cotroceni, cu ocazia Zilei Nationale, a fost organizata, din cauza situatiei epidemiologice, cu 156 de invitati, printre care 20 de jurnalisti. Invitatii au fost stabiliti in baza Legii privind ceremoniile oficiale, care include si ordinea de precadere a participantilor la astfel de evenimente, au precizat reprezentanti ai Administratiei Prezidentiale.

Precizarile au venit si in contextul informatiilor vehiculate in spatiul public privind faptul ca lideri ai prtidelor parlamentare, precum Dacian Ciolos si George Simion, nu au fost invitati la evenimentul de la Palatul Cotroceni, in aceeasi situatie aflandu-se si primarul Capitalei Nicusor Dan, precizeaza news.ro.

Conform sursei citate au fost transmise 156 de invitatii la receptie, 20 dintre acestea fiind adresate juranlistilor.

Alegerea persoanelor oficiale invitate s-a facut in baza Legii 215 / 2016 privind ceremoniile oficiale, care stabileste ordinea de precadere a participantilor la astfel de ceremonii.

Ca atare, printre cei invitati s-au regasit membri ai corpului diplomatic, presedintii si vicepresedintii Camerelor, membrii Guvernului, conducatorii unor institutii cu rang de ministru, sefii SRI, SIE, SPP, presedintele Curtii Constitutionale.

In contextul speculatiilor referitoare la neinvitarea reprezentantilor USR si AUR, surse politice au declarat ca deputatul USR Cristina Pruna a fost invitata in calitate de vicepresedinte al Camerei, insa aceasta nu a dat curs invitatiei.

Deputatul USR Cristian Seidler reclama ca pana marti dupa-amiaza liderul partidului Dacian Ciolos nu primise invitatie la receptia organizata de presdintele Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei Nationale.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: