Predoiu, plesnit de un judecator CSM: „Prin crearea unei structuri paralele de investigare a magistratilor se consfinteste inexistenta statului de drept in Romania”

politica

Catalin Predoiu, cadre, 35.000, lipsa de resurse umane, incompetenta, politie

Judecatorul Mihai Balan, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a afirmat vineri ca, prin crearea unei structuri paralele de investigare a magistratilor in materie penala, se consfinteste „inexistenta statului de drept in Romania”.

CSM discuta proiectul de lege privind desfiintarea Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie (SIIJ).

„Comisia de la Venetia si toate organismele internationale care s-au opus de la inceput infiintarii acestei sectii ne-au spus constant si ferm: desfiintati aceasta structura, nu este necesara, creeaza cel putin la nivelul aparentelor o presiune la adresa magistratilor si redati competenta celorlalte organe care au fost si inainte. De ce spun si de ce au spus ei acest lucru? Pentru ca, in opinia intregii Europe si a tuturor magistratilor din tara asta, un stat de drept presupune niste institutii care functioneaza corect si in mod egal pentru toata lumea. Prin acest proiect de lege (…), prin crearea unei structuri paralele de investigare a magistratilor in materie penala, de fapt se consfinteste inexistenta statului de drept in Romania”, a declarat Mihai Balan in plenul CSM.

Magistratul a apreciat ca autoritatile statului nu au incredere in structurile de parchet si in instante.

„Verifica toate actele emise de procurori in tara asta si spun asa: pentru ca nu avem incredere cum functioneaza si cum vor functiona in viitor, noi ne-am gandit ca macar pentru o parte din populatia acestei tari, privilegiata pentru ca putem sa discutam despre propriile noastre legi, ceea ce altii nu pot sa faca in tara asta, vom crea o structura speciala, cu procurori alesi chiar de ei, care sa ii ancheteze”, a adaugat Balan.

El a spus ca denumirea proiectului de lege referitor la SIIJ ar trebui sa contina formularea „‘se reorganizeaza”, pentru ca de fapt nu „se desfiinteaza”, asa cum scrie in document.

„Acest proiect de lege contine, din punctul meu de vedere, o eroare materiala, dar care eroare, o data corectata, ar da o cu totul alta semnificatie proiectului. La articolul 1, la data intrarii in vigoare a prezentei legi, Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitiei se desfiinteaza, spune proiectul de lege, eroare este ‘se desfiinteaza’, de fapt este ‘se reorganizeaza'”, a explicat Balan.

Proiectul ministrului Justitiei, Catalin Predoiu, prevede infiintarea unei sectii similare cu Sectia Speciala in subordinea Parchetului General.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a luat in discutie vineri si urmeaza sa dea un aviz consultativ pe proiectul privind de lege privind desfiintarea SIIJ.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: